Connect with us
Advertisement

Actualitate

GHIDURI DE FINANȚARE pentru 875 de milioane de euro din PNRR, lansate în consultare publică de Ministerul Energiei

Publicat

Ministerul Energiei publică ghiduri pentru accesarea a 875 mil. euro din PNRR pentru noi capacități de producție electrică din surse regenerabile, capacităţi producție energie în cogenerare și capacități de producție hidrogen verde.

Pentru investiții în sectorul energetic din România Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR), în baza prevederilor Regulamentului CE nr. 241/2021, prevede o alocare la 1,62 miliarde euro, iar perioada de implementare este până în august 2026.

Ce investiții vor fi finantate

Pentru accesarea acestor fonduri astăzi au fost publicate pe site-ul ministerului Energiei spre consultare publică ”Schema de ajutor de stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții

I.1 – Noi capacități de producție electrică din surse regenerabile, Schema de ajutor de stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții

I.2 – Infrastructura de distribuție a gazelor regenerabile (utilizarea gazului natural în combinație cu hidrogenul verde ca măsură de tranziție), precum și capacitățile de producție a hidrogenului verde și / sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice,

sub-măsura 2.2 – Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză și Schema de ajutor de stat si Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții

I.3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană, în vederea realizării unei decarbonizări profunde, Componenta C.6 Energie din PNRR

Bani din PNNR pentru investiții în capacități de producție electrică

Criza actuală a energiei ne-a demonstrat, din nou, că soluția pe termen lung stă în investiții serioase în domeniul energiei. Resurse financiare există, inclusiv în PNRR. Începând cu luna martie vom lansa mai multe call-uri de proiecte în vederea accesării celor 1,62 miliarde euro.

Vom lansa la sfârșitul lunii martie mai multe call-uri de proiecte pentru investiții în noi capacități de producție electrică din surse regenerabile, pentru dezvoltarea de capacități de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană.

Am încredere că acești bani vor fi accesați și vom avea proiecte finalizate începând cu anul 2024”, a declarat Virgil Popescu ministrul Energiei.

 

”Schema de ajutor de stat și Ghidul Specific aferente Măsurii de investiții I.1 – Noi capacități de producție electrică din surse regenerabile, Componenta C.6 Energie din PNRR

  1. Schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor destinate instalării de noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate, exceptată de la notificarea ajutorului de stat în baza Regulamentului (UE) nr. 651/2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 și 108 din tratat (GBER);
  2. Ghidul specific aferent procedurii de ofertare concurențială pentru sprijinirea investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară,cu sau fără instalații de stocare integrate, aferent schemei de ajutor de stat exceptată de la notificarea ajutorului de stat;
  3. Schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investițiilor destinate instalării de noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară, cu sau fără instalații de stocare integrate, notificabilă în baza Orientărilor din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie;
  4. Ghidul specific aferent procedurii de ofertare concurențială pentru sprijinirea investiţiilor în noi capacităţi de producere a energiei electrice din surse regenerabile de energie eoliană și solară cu sau fără instalații de stocare integrate, aferent schemei de ajutor de stat notificată.

În cadrul procedurii de ofertare concurențială pentru selecția de proiecte, ce va fi lansată pentru fiecare din cele două scheme, vor fi putea fi finanțate prin grant proiecte care au ca obiectiv:

  • Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse eoliene, cu sau fără instalații de stocare integrate ca activitate secundară, stocarea având un procent de maximum 20% din valoarea ajutorului de stat;
  • Realizarea capacităţilor noi de producere energie electrică din surse solare, cu sau fără instalații de stocare integrate ca activitate secundară, stocarea având un procent de maximum 20% din valoarea ajutorului de stat.

Cine va putea obține finanțare

Vor putea depune proiecte întreprinderile mici și mijlocii (IMM), precum și întreprinderile mari care au ca activitate producerea de energie electrică (în scopul comercializării sau consumului propriu) corespunzătoare diviziunii 35: “Producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat”, clasa CAEN 3511 – ”Producția de energie electrică”.

Finanțare pentru dezvoltarea capacității de producție de gaze

Ministerul Energiei mai anunță lansarea spre consultare publică a următoarelor documente aferente procedurii de apel de proiecte în cadrul Măsurii de investiții I.3 – Dezvoltarea de capacităţi de producţie pe gaze, flexibile și de înaltă eficienţă, pentru cogenerarea de energie electrică și termică (CHP) în termoficarea urbană, în vederea realizării unei decarbonizări profunde din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Componenta C.6 Energie:

  1. Schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea dezvoltării de capacităţi de producţie pe gaz, flexibile, pentru producerea de energie electrică și termică în cogenerare de înaltă eficienţă (CHP) în termoficarea urbană, notificabilă în baza Orientărilor din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie;
  2. Ghidul specific aferent procedurii de apel de proiecte pentru sprijinirea investiţiilor pentru sprijinirea investițiilor în cogenerare de înaltă eficienţă, în termoficarea urbană, aferent schemei de ajutor de stat notificată.

În cadrul procedurii de apel de proiecte, ce va fi lansată pentru schema menționată, vor fi putea fi finanțate prin grant proiecte care au ca obiectiv realizarea/ modernizarea unităților de producţie a energiei electrice și termice în cogenerare de înaltă eficiență, în termoficarea urbană, prin folosirea gazului natural, pregătite pentru amestec cu gazele regenerabile/ cu emisii reduse de carbon, inclusiv hidrogen verde, și flexibile din punctul de vedere al volumului de hidrogen.

Al treilea apel de proiecte pentru care se poate obține finațare

Totodată, Ministerul Energiei anunță lansarea spre consultare publică a următoarelor documente aferente procedurii de apel de proiecte în cadrul Măsurii de investiții I.2-Infrastructura de distribuție a gazelor regenerabile (utilizarea gazului natural în combinație cu hidrogenul verde ca măsură de tranziție), precum și capacitățile de producție a hidrogenului verde și / sau utilizarea acestuia pentru stocarea energiei electrice, sub-măsura 2.2 – Sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) -Componenta C.6 Energie:

  1. Schema de ajutor de stat având ca obiectiv sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză, notificabilă în baza Orientărilor din 2022 privind ajutoarele de stat pentru climă, protecția mediului și energie;
  2. Ghidul specific aferent procedurii de apel de proiecte pentru sprijinirea investiţiilor în construirea de capacităţi pentru producția de hidrogen verde în instalații de electroliză aferent schemei de ajutor de stat notificabilă.

În cadrul procedurii de apel de proiecte, ce va fi lansată pentru schema menționată, vor fi putea fi finanțate prin grant proiecte care au ca obiectiv construirea de noi capacităţi pentru productia de hidrogen verde în instalații de electroliză, inclusiv extinderea de capacități de producție a hidrogenului verde.

Documentele pot fi consultate  aici: https://energie.gov.ro/pnrr/

Perioada de consultare publică este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site-ul Ministerului Energiei.

Persoanele sau entitățile interesate vor putea formula observații și propuneri, care vor fi transmise Ministerului Energiei.

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

sursa: Ministerul Energiei

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement