Actualitate
Google oferă acces gratuit la funcția de încărcare și analiză a fișierelor pentru toți utilizatorii Gemini

Google oferă acces gratuit la funcția de încărcare și analiză a fișierelor pentru toți utilizatorii Gemini. Astfel, există posibilitatea de a analiza documente și obține rezumate rapide, scrie Android Police.
Google a anunțat că funcția de încărcare și analiză a fișierelor este acum disponibilă pentru toți utilizatorii Gemini, atât pe web, cât și pe Android și iOS, potrivit Mediafax.
Funcția, care le permite utilizatorilor să încarce fișiere din Google Drive sau de pe dispozitivul propriu, permite analiza acestora, inclusiv generarea de rezumate și obținerea de informații utile.
Limitările includ posibilitatea de a încărca până la 10 fișiere simultan și restricționarea încărcării fișierelor de tip spreadsheet și cod, care rămân exclusive pentru utilizatorii Gemini Advanced.

Mai mult, funcțiile avansate, cum ar fi Deep Research, crearea de Gems personalizate și salvarea informațiilor, continuă să fie disponibile doar pentru abonații Gemini Advanced. Utilizatorii cu plan gratuit au un plafon zilnic de utilizare, iar odată ce acest plafon este atins, vor trebui să aștepte câteva ore până când acesta se resetează.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News