Actualitate
Google va susține inițiative ale Ministerului Culturii ce vizeză aniversarea Centenarului Marii Uniri
Ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu, a avut miercuri o întâlnire cu o delegație a Google prezentă în România. Pe agenda discuțiilor dintre cele două părți s-a aflat propunerea de Directivă privind Dreptul de Autor în Piața Unică Digitală dar și intenția Google de a se alătura Ministerului Culturii și Identității Naționale (MCIN) în a susține inițiative ce vizează aniversarea Centenarului Marii Uniri.
„Apreciem intenția Google de a se alătura Ministerului Culturii și Identității Naționale pentru a susține inițiative ce vizează aniversarea Centenarului Marii Uniri. De aceea, îmi doresc ca în acest an să îmbogățim prezența României pe platforma Google Arts & Culture, prin includerea mai multor instituții aflate în subordinea sau sub coordonarea MCIN și digitizarea colecțiilor acestora. Consider că beneficiind de colaborarea cu Google putem contura o mai bună prezență a Centenarului Marii Uniri în mediul on-line, inclusiv prin realizarea unor aplicații dedicate acestui important eveniment. Îmi doresc mult acest parteneriat și consider că avem astăzi o întâlnire determinantă, care pune bazele unor acțiuni comune, concrete și constructive. România are foarte multe personalități care au trecut în anonimat, în mod nemeritat. Pe uriașul Constantin Brâncuși îl știe întreaga lume pentru că a trăit în Franța, pentru că sculpturile sale sunt cunoscute pe multe meleaguri. Dar pentru că o bună parte a vieții de zi cu zi s-a mutat în mediul on-line, instituțiile de cultură și nu numai trebuie să se adapteze acestei noi realități și să își popularizeze valorile cu ajutorul acestor instrumente specifice mediului virtual”, a transmis ministrul Culturii și Identității Naționale, George Ivașcu.
În ceea ce privește Propunerea de Directivă privind Dreptul de Autor în Piața Unică Digitală, Ministerul Culturii și Identității Naționale dorește implementarea unor măsuri care să permită dezvoltarea serviciilor online, să faciliteze inovarea, să asigure o ofertă de conținut variată și accesibilă pentru consumatori și, totodată, să respecte deținătorii de drepturi.
La rândul lor, reprezentanții Google au arătat că au avut mai multe colaborări cu importante instituții de cultură din România, printre care o serie de muzee, și că există premisele necesare pentru ca Google să poată sprijini o serie de inițiative ale ministerului în Anul Centenarului Marii Uniri.
”Suntem onorați să sprijinim eforturile Ministerului ce privesc cultura și identitatea națională într-un an atât de important pentru poporul român”, a declarat Marta Poslad, Head of Public Policy pentru Europa Centrală și de Est.
sursa: cultura.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News