Connect with us
Advertisement

Actualitate

GRADAŢII de MERIT 2017: CALENDARUL concursului, publicat de Ministerul Educaţiei. Înscrieri, din 7 aprilie

Publicat

titularizare 2014 alba Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice a stabilit graficul desfăşurării concursului pentru acordarea gradaţiei de merit 2017. Candidaţii îşi vor putea depune dosarele în perioada 7 aprilie – 5 mai, iar rezultatele vor fi cunoscute în 27 iunie.

Potrivit metodologiei aprobate prin ordinul MENCŞ nr. 6.161/2016, la concursul pentru acordarea gradației de merit poate participa inclusiv personalul didactic de predare, de conducere, de îndrumare și control din învățământul preuniversitar de stat, cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată sau pe perioadă determinată, cu o vechime în învățământul preuniversitar de cel puțin 4 ani, care în perioada 1 septembrie 2011 – 31 august 2016 a avut performanțe deosebite în prevenirea și combaterea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, în integrarea copiilor cu nevoi speciale în învățământul de masă, în progresele școlare ale elevilor în risc de abandon școlar, în inițierea și managementul unor proiecte școlare care au condus la consolidarea culturii școlare incluzive. În același timp, cadrele didactice trebuie să dețină și calificativul „Foarte bine” pentru fiecare an școlar din perioada evaluată.

Pentru a obține gradația de merit sunt luate în calcul patru criterii majore al căror punctaj maxim însumat reprezintă 100 de puncte: activități complexe cu valoare instructiv-educativă (70 de puncte), performanțe deosebite în inovarea didactică/managerială (10 puncte), activităţi extracurriculare şi implicarea în proiecte (15 puncte) și contribuția la dezvoltarea instituțională (5 puncte).

Astfel, în cadrul criteriului activităților complexe cu valoare instructiv-educativă vor fi punctate și rezultatele deosebite obținute în pregătirea preșcolarilor și a elevilor din medii dezavantajate, cu cerinţe educaţionale speciale și cu alte dificultăți de învățare, precum și inițierea și aplicarea unor proiecte didactice inovatoare pentru progres în învățare a fiecărui copil, inclusiv a celor aflați în risc de abandon școlar și a copiilor cu cerințe educaționale speciale. De asemenea, se pot acorda puncte pentru inițierea și aplicarea unor proiecte didactice inovatoare la clasele în regim simultan, pentru progres în învățare a fiecărui copil, inclusiv a celor aflați în risc de abandon școlar și a copiilor cu cerințe educaționale speciale.

Suplimentar, în cadrul criteriului privind performanțe deosebite în inovarea didactică/managerială a fost introdus un nou indicator: elaborarea/ susținerea de programe de formare sau de dezvoltare profesională inovatoare pentru cadrele didactice care lucrează cu preșcolari/elevi aparținând grupurilor dezavantajate/vulnerabile.

Gradația de merit se atribuie începând cu data de 1 septembrie 2017. Personalul didactic din învățământ care beneficiază de gradație de merit până la 31 august 2017 poate participa la un nou concurs.

Numărul maxim de gradații care pot fi acordate reprezintă 16% din totalul posturilor didactice auxiliare, respectiv 16% din totalul posturilor didactice de predare, de conducere, de îndrumare şi control existente la nivelul inspectoratului școlar. Potrivit prevederilor în vigoare, cuantumul gradației de merit se determină prin aplicarea procentului de 25% la salariul de bază pentru fiecare beneficiar în parte.

Vezi şi Metodologia pentru GRADAŢIA de merit, aprobată de Ministerul Educaţiei. Noutăţi şi criterii pentru sesiunea 2017

CALENDARUL concursului pentru acordarea gradaţiilor de merit – sesiunea 2017:

27-31 martie 2017: Detalierea punctajelor aferente criteriilor de către comisia paritară de la nivelul inspectoratului școlar, stabilirea numărului gradațiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline de învățământ

3-6 aprilie 2017: Comunicarea fișelor de evaluare, a numărului gradațiilor de merit şi a punctajului minim pe categorii de personal şi pe discipline de învățământ de către inspectoratul școlar, în teritoriu

7 aprilie-5 mai 2017: Întocmirea şi depunerea, de către candidați, a dosarelor şi obținerea avizelor la nivelul unității de învățământ

8-12 mai 2017: Depunerea dosarelor care conțin documentele justificative privind activitatea candidatului respectiv la secretariatul/registratura inspectoratului școlar

9-26 mai 2017: Analiza dosarelor de către inspectorul școlar care coordonează disciplina, cu consultarea consiliului consultativ, şi elaborarea raportului referitor la activitatea candidatului în specialitate

29 mai-21 iunie 2017: Verificarea dosarelor şi acordarea punctajelor de către comisia de evaluare a dosarelor depuse în vederea acordării gradației de merit

22-23 iunie 2017: Aprobarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării, de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar

27 iunie 2017: Afișarea listei cuprinzând punctajele acordate în urma evaluării la avizierul inspectoratului școlar

29-30 iunie 2017: Depunerea contestațiilor asupra punctajului acordat şi stabilirea numărului gradațiilor de merit ce pot fi redistribuite

3-5 iulie 2017: Soluționarea contestațiilor de către comisia de contestații

7 iulie 2017: Validarea rezultatelor finale ale concursului de către consiliul de administrație al inspectoratului școlar şi afișarea acestora la inspectoratele școlare

10-11 iulie 2017: Înaintarea la Ministerul Educației Naționale a listelor cu personalul didactic din unitățile de învățământ, validat în vederea acordării gradației de merit

18 august: Emiterea ordinului ministrului educației naționale

Personalul didactic de la Palatul National al Copiilor depune dosarele pentru concursul de acordare a gradației de merit la registratura Ministerului Educației Naționale, respectând graficul.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement