Connect with us
Advertisement

Eveniment

GRAFIC: Alegeri locale 2020. Calendarul perioadei electorale și principalele etape de parcurs până în ziua scrutinului

Publicat

Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea pentru desfășurarea alegerilor locale în 27 septembrie.

Potrivit calendarului, colectarea listelor de susţinători pentru candidații la consilii locale, consilii judeţene, primari și preşedinţi ai consiliilor judeţene poate începe în 20 iulie.

Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 – 11 august

Depunerea candidaturilor se va putea face între 7 şi 18 august

Campania electorală va începe în 28 august şi se va încheia în 26 septembrie, la ora 7.00.

În data de 31 iulie va avea loc desemnarea judecătorilor din Biroul Electoral Central, iar în 2 august se va completa BEC cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic care are ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum şi cu un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor în numele organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în acest grup.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement