Connect with us
Advertisement

Economie

Granturile pentru firmele din sectorul agroalimentar vor putea fi contractate din 26-27 mai. Câți bani sunt disponibili

Publicat

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) a anunțat că apelurile de proiecte pentru granturile de capital de lucru și microgranturile destinate sectorului agroalimentar vor fi lansate începând cu 26, respectiv 27 mai.

În contextul în care sectorul agroalimentar a fost semnificativ afectat de criza economică generată de pandemia de COVID–19, din Programul Operațional Competitivitate este finanțată acordarea de microgranturi și granturi pentru capital de lucru entităților din sectorul agroalimentar.

Măsura face parte din pachetul „Sprijin pentru România”, adoptat de Guvernul României în vederea atenuării efectelor negative ale crizei economice atât pentru mediul de afaceri, cât și pentru populație, anunță ministerul.

Pentru acordarea microgranturilor și granturilor pentru capital de lucru, MIPE a pregătit o schemă de ajutor de stat, cu două măsuri.

Măsura 4.1.2 – 1 Microgranturi în sumă fixă

Sunt destinate structurilor individuale de tipul persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, forme asociative/cooperative.

Administrator al schemei de ajutor de stat este Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), în parteneriat cu agențiile subordonate, respectiv Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale(AFIR)/Agenția pentru Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA)

Microgrant în sumă fixă: 5.000 euro

Fonduri alocate: 50.000.000 euro

Cine poate beneficia de microgranturi:

  • microîntreprinderile, întreprinderile mici și mijlocii care fac dovada prin situațiile financiare depuse că nu dețin salariați cu contract individual de muncă la data de 31 decembrie 2019, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexa
  • persoane fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, astfel cum sunt reglementate prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 44/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu activitate economică în domeniile de activitate cu codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexa OUG nr. 61/2022

Beneficiari estimați: 10.000 entități

Măsura 4.1.2 – 2 Granturi capital de lucru destinate IMM

Administrator al schemei de ajutor de stat: Ministerul Antreprenoriatului și Turismului (MAT), în parteneriat cu agențiile pentru întreprinderi mici și mijlocii, atragere de investiții și promovare a exportului (AIMMAIPE)

Fonduri alocate: 250.000.000 euro

Valoare grantului ce poate fi contractat: min. 5000 euro, max. 120.000 euro

Valoarea sprijinului din fonduri externe nerambursabile pentru capital de lucru se stabilește:

  • pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 cuprinsă între 5.000 și 33.350 euro, valoarea grantului este de 5.000 euro;
  • pentru IMM-urile cu cifra de afaceri aferentă anului 2019 mai mare de 33.350 euro, valoarea grantului poate fi de 15% din cifra de afaceri și nu poate depăși suma 120.000 euro.

Cine poate beneficia de ajutorul de stat

  • IMM-urile
  • societățile agricole
  • cooperative agricole
  • organizații de producători

cu activitate autorizată într-unul din codurile CAEN REV 2 prevăzute în anexa OUG nr. 61/2022.

Beneficiari estimați: 10.000 entități.

Calendarul contractării microgranturile și granturile pentru capital de lucru destinate sectorului agroalimentar

  • 24 mai 2022 – Aprobare și publicare Proceduri de implementare/ Ghidul solicitantului pentru beneficiarii ajutorului de stat prin Ordin al ministrului MAT și MADR în Monitorul Oficial – MAT, MADR
  • 26-31 mai 2022 – Lansarea apelului de proiecte pentru granturi pentru capital de lucru – MAT
  • 27-21 mai 2022 – Lansarea apelului de proiecte pentru microgranturi – MADR
  • 2 iunie 2022 – Întocmirea Listei beneficiarilor finali – MAT și MADR
  • 3-3 iunie 2022 – Încheierea contracte ajutor de stat-MAT și MADR

sursă: mfe.gov.ro

 Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Alba24 și pe Google News

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement