Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

GRAV ACCIDENT RUTIER la Sântimbru: Șase persoane lovite de un autoturism, pe DN 1. Trei tineri au DECEDAT în urma impactului

Publicat

Un grav accident rutier s-a petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică (27 august) în localitatea Sântimbru, pe DN1. Accidentul rutier avut loc în jurul orei 3.30.

Trei tineri cu vârste cuprinse între 17 și 25 de ani au decedat, după ce un șofer i-a spulberat cu mașina, în timp ce aceștia mergeau pe marginea drumului. 

Șoferul era sub influența alcoolului au transmis duminică dimineața reprezentanții IPJ Alba.

Vezi și Eduard Norbert, șoferul din Alba care a ucis trei tineri într-un grav accident rutier pe DN 1 a fost ARESTAT PREVENTIV

Șoferul, identificat ca fiind Palco Eduard Norbert, a condus sub influența alcoolului și a intrat în plin în trei tineri, în vârstă cuprinsă între 18 și 25 de ani. Victimele, Bogdan, Patrick și Daniel, se îndreptau spre o benzinărie din apropiere alături de alți prieteni.

După impact, vehiculul a continuat să avanseze pe un câmp, parcurgând aproximativ 200 de metri înainte de a se opri. La sosirea autorităților, șoferul a fost supus unui test alcoolemie, care a indicat o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.

VEZI ȘI: FOTO VIDEO: Mașina care i-a ucis pe Bogdan, Patrick și Daniel. Cine este șoferul beat, care s-a oprit după 200 de metri, în câmp

Știrea inițială, comunicată de reprezentanții ISU Alba, în noaptea sâmbătă spre duminică, în jurul orei 3.35: Detașamentul de pompieri Alba Iulia intervine pentru acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor PSI la un accident rutier produs pe DN 1 în localitatea Sântimbru.

Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un accident rutier, 6 persoane lovite de autoturism, au transmis pompierii în jurul orei 3.48.

CITEȘTE ȘI: VIDEO Cine sunt cei trei tineri uciși de un șofer beat în accidentul rutier din Alba. Ce spun familiile victimelor despre tragedie

La fața locului intervin pompieri cu trei autospeciale.

Trei tineri au fost uciși

UPDATE 7.15: Reprezentații ISU Alba și IPJ Alba au precizat că trei tineri au decedat în urma impactului.

Este vorba despre trei tineri în vârstă de aproximativ 17, 18, respectiv 25 de ani.

CITEȘTE ȘI: GRAV ACCIDENT RUTIER la Sântimbru: Șase persoane lovite de un autoturism, pe DN 1. Trei tineri au DECEDAT în urma impactului

Șoferul autoturismului care a intrat în grup are 19 ani și era sub influența băuturilor alcoolice. Când a fost testat cu aparatul etilotest a rezultat valoarea de 1,06 mg/l.

De asemenea reprezentații ISU Alba au transmis că la ajungerea forțelor de intervenție la locul solicitări, au fost găsite 6 persoane rănite, 3 dintre aceeastea prezentând leziuni incompatibile cu viata.

CITEȘTE ȘI: FOTO VIDEO: IMAGINI de la locul tragediei din Alba unde trei tineri au fost UCIȘI de un șofer beat, într-un GRAV ACCIDENT RUTIER

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. DUCU

    duminică, 27.08.2023 at 08:38

    IN NOAPTEA DE SIMBATA SPRE DUMINICA ,,,,ALTFEL VORBIM DE VIITOR

    • Cristian Panu

      duminică, 27.08.2023 at 08:49

      Da multumim pentru sesizare.

  2. MY2CENTS

    duminică, 27.08.2023 at 19:45

    Soferul, desigur, trebuie pedepsit conform legii, dar : 1.daca circuli pe carosabil,pieton fiind, stai pe partea STANGA a drumului pe sensul in care te deplasezi, conform legii.(in felul asta, observi si tu orice auto si te poti feri) 2. ca tot e noapte, porti vesta reflectorizanta. Fara cele doua aspecte mentionate, si un sofer treaz avea toate sansele sa loveasca acei tineri. 3. Ar fi interesant de aflat cat de treji erau si ei. Dpmdv este culpa comuna. Ambele parti au ignorat legea.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate


Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax