Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Greșeli de campanie care i-au tras în jos la cântarul alegătorilor. Vezi ce regretă liderii partidelor din Alba

Publicat

Alegerile locale din acest an au avut ca efect repoziționarea pe harta politică a partidelor din România. Victoria detașată a aparținut de această dată USL, iar PDL, fostul partid de guvernământ a mai păstrat ca zestre două consilii județene – față de 14, în 2008  și 10 primării reședință de județ, printre care și cea din Alba Iulia. În Alba, primii care recunosc faptul că au greșit sunt liderii PDL, care, deși declarați câștigători, privesc în urmă la ce putea fi făcut mai bine, în ultimii 4 ani. La fel de realiști sunt și reprezentanții USL, dar și nou intrații de la PP-DD, ale căror realizări nu s-au ridicat la nivelul așteptărilor. Dincolo de declarațiile „sincere” ale edililor locali, decisive în ochii electoratului au fost și câteva aspecte pe care politicienii noștri au omis să le ia în calcul.

PDL

Primarul Mircea Hava recunoaște că la aceste alegeri a fost „amendat” de cetățeni și a fost dispus să explice și de ce:

„Niciodată în istorie nu a fost un asemenea vot politic pentru primărie și consilierii locali. În general, votul politic la locale nu prea se simțea atât. Ne-am întors în 92, iar domnul Iliescu poate să fie fericit că ceea ce a clădit și s-a dărâmat s-a reclădit din nou, România este roșie. Campania a avut o grămadă de picuri murdari, s-a ajuns până acolo încât chiar meseria de inginer a ajuns să fie o meserie a rușinii”.

Deși a câștigat încă o dată fotoliul de primar al Alba Iuliei, Hava este de părere că a fost amendat de cetățeni și a explicat și care sunt, în opinia sa, motivele: „de vină a fost această lipsă crasă de comunicare cu oamenii. În momentul în care vrei să faci ceva, dacă nu eşti în stare să explici oamenilor, atunci mai bine renunță și încearcă să găsești alte măsuri, mai pe înțeles. Noi nu ne-am bătut aici cu USL, ci ne-am bătut cu ceea ce Guvernul Boc a făcut bine pentru țară, dar oamenii nu au înțeles. Eu sunt supărat pe mine și de-asta mi-am dat și demisia din BPN… poate și eu am fost de vină, spre exemplu, că nu am explicat că bazinul olimpic, și asta m-a taxat un pic, nu este o investiție a noastră, noi doar am pregătit investiția și este preluată de Guvern. Guvernul trebuia să o termine, iar acum este alt Guvern, să o termine el, dar oricum lucrările se află deja într-un stadiu avansat. La fel este și cu alte investiții. Sunt lucruri pe care nu le-am spus și este o greșeală. Nu m-am dus să explic. Au fost și alte greșeli. Poate în anumite secții ar fi trebuit să trimit consilierii să stea acolo, poate trebuia să fim atenți în zona secțiilor din zona Craivei, unde oamenii au fost transportați masiv cu taxi-urile. Toate astea ne-au costat câteva sute de voturi, dar asta se întâmplă câteodată când ești leneș și toate astea le-am constatat abia după”.

PP-DD

Deși aflați pentru prima dată în postura unor pioni politici cu putere de decizie, reprezentanții partidului lui Dan Diaconescu recunosc, de asemenea, care au fost acele carențe care i-au împiedicat să obțină cele 20% de procente pe care le ținteau la alegeri:

„Am tins și am dorit 20% din aleșii locali. Avem 12, 74% procent județean și cred că asta și datorită faptului că nu am avut oameni în toate secțiile de votare, că nu am avut oameni și candidați în toate localitățile. Eu consider că am făcut maximul posibil și nu cred că se putea mai mult în cele 2 luni și un pic, cât am avut la dispoziție. Din păcate, nu am reușit să acoperim cu filiale locale toate localitățile județului. Din 78 de localități, am avut doar 68 de organizații locale și, din păcate, nici acestea, toate, nu au putut să propună liste complete. Ca o consecință imediată, în 16 localități nu am intrat la redistribuirea la Consiliul Județean. De asemenea, din lipsă de experiență politică, oamenii din secțiile de votare nu au putut face față experienței reprezentanților PDL și USL. Ceea ce îmi propun este consolidarea imediată a tuturor organizaților locale și acoperirea integrală a județului, precum și organizarea oamenilor pe secții pentru campania din toamnă”, a declarat președintele PP-DD Alba, Cornel Comşa.

USL

Candidatul USL Alba la Primăria Alba Iulia, Călin Potor nu a putut fi contactat pentru a ne spune ce consideră că a greșit în această campanie. Despre carențele campaniei derulate de USL la nivel județean ne-a povestit vicepreședintele PNL Alba, Florin Roman. Acesta consideră că dezamăgirea cea mai mare este faptul că nu au câștigat, deși au fost mai aproape ca oricând de a obține acest deziderat. Roman susține că social-liberalii au venit cu o strategie de dezvoltare concretă, dar că se pare că acest lucru nu a fost îndeajuns pentru a câștiga: „O greșeală este poate faptul că nu am fost destul de organizați în zona urbană, unde ne așteptam sincer să primim voturi mai multe, iar mesajul nostru să prindă mai bine la oameni. În ceea ce privește omogenitatea la nivelul alianței, ar putea să fi fost și asta o problemă, dar nu una atât de mare și care să nu poată fi remediată în timp. Noi ne-am înțeles cu PSD ca fiecare să facă campanie în orașele pe care le dețin. Ceea ce ne reproșăm cel mai mult este faptul că nu am câștigat”. Roman recunoaște că, în Alba Iulia, principalul punct forte al PDL au fost realizările.

Părerea specialiștilor în comunicare

„Scopul scuză mijloacele”. Aceasta este o zicală care se aplică în foarte multe dintre situații, dar ,din păcate pentru politicieni, nu și la alegerile locale. Specialiști în comunicare care au analizat modul în care partidele din Alba au ales să își gestioneze campania electorală susțin că foarte mulți dintre aleși au făcut greșeli esențiale, care din păcate i-au costat voturi  decisive.

Spre exemplu, primarul Mircea Hava și echipa sa de la PDL au suferit de această dată de prea multă siguranță de sine. Mizând pe faptul că, în Alba, notorietatea democrat-liberalilor nu mai trebuie alimentată, primarul a ieșit târziu cu lista de consilieri, neglijând astfel să-și promoveze oamenii. Aceeași siguranță de sine l-a împiedicat să anticipeze influența pe care noul partid ieșit pe postament o poate avea asupra cetățenilor. PP-DD a avut mână liberă să-și clădească o imagine în fața electoratului, iar prezența partidului lui Dan Diaconescu a fost minimalizată până la ignorare.

Un alt minus, recunoscut și de aleșii PDL l-a reprezentat măsurile luate de Guvernul Boc, ce au afectat portofelele cetățenilor și au indus ideea necesității unei schimbări iminente. Realizările locale au intrat într-un con de umbră, iar numele candidaților din Alba a fost asociat cu cel al crizei economice, care a scos oamenii în stradă.

Aceeași problemă, cea a ignorării PP-DD, a fost identificată și în rândurile USL, cei care acum se află la un pas de a încheia un protocol cu partidul care a câștigat putere de decizie în consiliile locale și în cel județean. Campania USL și mai precis cea a candidatului Călin Potor a fost una conturată în jurul atacurilor, a discreditării partidului concurent, iar, în ochii alegătorilor imparțiali, aceasta a fost principala dovadă de slăbiciune. „Au cerut în genunchi să intre în PDL” sau „Am făcut blat cu Hava sa lucreze pentru mine” au fost câteva dintre declarațiile care au pus semne de întrebare în strategia lui Călin Potor. Există voci care care suțin că poate electoratul ar fi preferat să audă ceva bun despre candidatul USL, ce îl recomandă, în locul atacurilor agresive la adresa lui Hava. Alții susțin că Potor nu a scăpat încă de eticheta trădătorului PDL, care plecat din rândurile democrat-liberalilor din cauza unor frustrări personale și ar face orice pentru a distruge imaginea partidului care l-a consacrat politic. Profitând de influența presei, Potor a derulat o campanie  de discreditare a PDL, iar, la finalul fiecărui comunicat semnat de biroul de presă al USL, Potor convingea oamenii că sondajele realizate îl declară  deja pe el câștigător detașat.

Un aspect care ar fi putut afecta imaginea USL este lipsa unei omogenizări a alianței la nivel local. Deși împreună pentru același țel, PNL și PSD au „tras separat la căruță”, iar acest aspect, nedisimulat chiar de membrii partidelor, nu a trecut nesancționat.

Din multe puncte de vedere, siguranța de sine a costat USL-ul, prin pierderea Primăriei Alba Iulia.

Când doi se ceartă, al treilea câștigă, iar aceasta este o zicală care se pliază perfect pe tabloul alegerilor locale. Oamenii au votat schimbarea, iar un partid despre care mulți credeau că nu are nici o șansă – PP-DD – și-a câștigat dreptul de a decide în administrațiile locale și județene.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

3 Comentarii

3 Comentarii

  1. atti

    luni, 18.06.2012 at 17:51

    DUPA HAVA ESTE BINE FACUT, IMCHIDEREA SPITALELOR, TAIEREA PENSIILOR, FURTUL LEGI PENSIILOR, MARIREA TVA, SI NIMIC DE LEGEA 18, IMNBOGATIREA CELOR CARE SE AFLA IN PREAJMA PDL.DE CE PLATIM CEL MAI SCUNP, APA DIN ROMANIA, SA AVEM 5-7 DIRECTORI CU VENITURI DE 50-70000 LEI LA APA????CAND PENSIONARI AZI MAINE MOR DE FOAME???CREDE HAVA CA POTI TRAI DIN NISTE CADOUIRI DATE PENSIONARILOR LA CASA PENSIONARILOR DE ZIUA LOR???CHIAR NU STIE SA TRAIEST IN SARACIE DUPA 41 ANI MUNCA???DIN 1990 DE PE LANGA PROF URSU A TRAIT NUMAI DE LA BANI PUBLICI, IN FUNCTI DE CONDUCERE, DECI HABAR NU ARE CE E VIATA.RUSINICA HAVA.

    • primarelul

      luni, 18.06.2012 at 21:11

      mai este ceva.
      in 1990 peres si hava si alti FSN-isti pupau mina dreapta a Iliescului, si chemau cu portavocea prin oras oamenii la bucuresti sa ajute minerii si sa il; apere pe Iliescu.
      PDL-ul este fostul PD care s-a desprins din partidul lui Iliescu….
      Asta uita sa spuna Hava acum, cind il injura pe Iliescu

      • omulet

        marți, 19.06.2012 at 13:00

        SI Iliescu uita de asta,acum,ca PDL nu mai e partidul lui!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax