Connect with us

Actualitate

Grecia ar putea redeschide sezonul turistic din 1 iulie. Ce spun autoritățile

Publicat

Grecia a început pregătirile pentru a primi turiști, iar autoritățile speră să deschidă sezonul turistic de la 1 iulie. Anunțul a fost făcut luni, de premierul Kyriakos Mitsotakis.

”În cel mai bun dintre scenarii, Grecia va putea începe activitatea turistică de pe 1 iulie și lucrăm pentru a putea atinge acest obiectiv”, a spus premierul Greciei într-un interviu la televiziunea americană CNN.

”Presupunem că oamenii își vor face teste înainte de a lua avionul și că sunt îndeaproape observați, astfel că experiența turistică va fi doar ușor diferită față de anii anteriori”, a spus șeful guvernului.

Grecia a început măsurile de ieșire din carantină de luni, 4 mai, când au fost eliminate restricții de deplasare. Săptămâna viitoare ar putea fi deschise magazinele, iar de la finalul lunii și mall-urile, școlile, iar restaurantele abia în 1 iunie, toate acestea în funcție de numărul de cazuri.

sursă: hotnews.ro

Ofelia Stînan are 20 de ani de experiență în presa locală și regională. A absolvit Facultatea de Ştiințe Politice și Administrative, secția Jurnalism. A intrat în echipa Alba24 din anul 2010. vezi mai mult ...

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement