Connect with us
Advertisement

Actualitate

Grevă generală anunțată în sănătate. Medicii spun că majorările salariale sunt „doar pe hârtie”

Publicat

Sanitas, cea mai puternică organizație sindicală din sectorul sanitar, a decis, luni, ca medicii și angajații din sistemul sanitar afiliați să declanșeze greva generală după Paști, ei fiind nemultumiți de faptul că majorările salariale între 70% și 170% anunțate de Ministerul Sănătății începând cu data de 1 martie sunt „doar pe hârtie”, a declarat luni, pentru Hotnews.ro, prim-vicepreședintele federației Sanitas, Iulian Pope.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a reacționat după ce sindicaliștii din domeniu au anunțat la grevă generală, din cauza regulamentului de sporuri şi a legii salarizării.

Aceste salarii nu sunt salarii mici. Dacă nu sunt scăderi de venituri, nu cred că sunt motive pentru greva generală, ar fi o ipocrizie pentru cei de la Sanitas să declanșeze greva. Putem discuta și putem găsi soluții. Știu că sunt nemulțumiți de aplicarea sporurilor, dar acel 30% trebuie respectat. Veniturile nete nu scad, ne raportăm la luna ianuarie, februarie a anului 2018. Veniturile nete cresc”, a spus Sorina Pintea.

Să nu uităm că se pot acorda sporuri din veniturile proprii ale spitalelelor. Acest lucru poate fi realizat prin management performant”, a adăugat ea.

Ministrul a arătat că spitalele pot oferi servicii medicale la cerere – serivicii suplimentare pe radiologie, consultații în laborator – din care pot fi plătite cheltuieli de personal.

Sindicaliștii de la Sanitas mai spun că personalul TESA și moașe va avea scăderi salariale între 900 și 1.200 de lei.

Răspunsul ministrului: „Pentru personalul TESA se mențin sporurile din ianuarie 2018. Pentru celelalte categorii de personal sunt discuții, plus modificarea OUG 91, dar nu scad veniturile nete”, a spus Sorina Pintea.

„Nu am înțeles de ce s-a stabilit un calendar al pichetărilor, al grevelor, pentru că nu am discutat pe fiecare categorie în parte. E adevărat, noi am spus ca vom avea grijă de medici, pentru că avem nevoie de medici pentru un act medical de calitate. Avem nevoie de tot personalul medical, dar de la bun început s-a stabilit 2022 (creșterea salariului la nivelul anului 2022, n.r.) pentru medici și asistenți, iar pentru restul progresiv”, a adăugat ministrul.

Sindicaliştii din domeniul sănătății, care au avut luni o ședință, vor declanșa greva generală din cauza regulamentului de sporuri şi a legii salarizării. Decizia a fost luată în unanimitate.

Conform procedurilor, protestul va începe cu patru zile de pichetări, care vor avea loc pe 22, 24, 27 și 29 martie la sediile ministerelor Sănătății, Muncii, Finanțelor, dar și la sediul PSD.

În aprilie, va avea loc un miting la care, din informațiile Digi24, vor participa în jur de 20.000 de angajați din sănătate, cu toții fiind nemulțumiți de regulamentul de sporuri și de legea salarizării.

sursa: hotnews.ro, digi24.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement