Eveniment
Grevă japoneză la Universitatea „1 Decembrie 1918”: Studenții solidarizează cu protestul profesorilor pentru „6% din PIB pentru Educație”
Studenții din Alba s-au alăturat, miercuri, campaniei „6% din PIB pentru Educație” și, alături de toate organizațiile studențești din România, au început o grevă japoneză. Aceștia vor intra la cursuri cu banderole albe pe mâini, inscripționate cu mesajul campaniei. Tot miercuri, aproximativ 10.000 de membri ai sindicatelor din învățământ protestează la București pentru aceeași cauză.
Încă de dimineață, în curtea Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, deasupra amfiteatrului din piatră, a fost afișată o pancartă, realizată de studenți, cu mesajul campaniei „6% PIB pentru Educație”
„Revoltaţi de finanţarea slabă constantă a educaţiei, de consecinţele dezastruoase care au adus sistemul de educaţie în prag de colaps şi de faptul că decidenţii continuă să refuze să îşi asume responsabilitatea faţă de viitorul României şi să trateze educaţia că o prioritate naţională aşa cum este definită, studenţii vor trage astfel un prim semnal de avertisment declanşând la nivel naţional greva japoneză”, au transmis reprezentanții ANOSR.
Studenții membri ai Ligii Studenților vor intra la cursuri, miercuri, purtând banderolele albe și îi vor informa pe colegi despre campanie și revendicările acțiunii. Aceștia au anunțat că dacă nu vor primi răspunsurile aşteptate, vor repeta protestul în data de 13 noiembrie.
„În cursul zilei de 6 noiembrie, vom împărți şi vom purta banderole albe cu inscripţia „6% pentru educație”. Vom face acțiuni de informare în legătură cu campania și cu revendicările noastre. Ne așteptăm să se soluționeze problema, bugetul să fie aprobat. La această manifestare participă toate organizațiile studențești din țară”, a transmis Janeta Corina Lăpăduș, președintele Ligii Studenților din Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia.
Greva japoneză se desfășoară miercuri în Bucureşti, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, Universitatea din Bucureşti, Academia de Studii Economice, Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport Bucureşti, Universitatea Politehnică Bucureşti, în Cluj în Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Universitatea de Artă şi Design, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară, Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Tehnică, în Iaşi la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gh.T. Popa”, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi”, Centrul de Nord Baia Mare al Universităţii Tehnice Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timişoara, Universitatea Maritimă din Constanţa, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia şi Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Ileana Sararoiu
miercuri, 06.11.2013 at 11:06
Invatamantul romanesc= MAREA BATAIE DE JOC A TUTUROR GUVERNELOR POST-DECEMBRISTE (INCLUSIV A GUVERNULUI PONTA):
– SUBFINANTARE;
– SALARII DE MIZERIE PENTRU PROFESORI SI INVATATORI- IARNA ABIA ITI AJUNGE SALARIUL SA-TI PLATESTI GAZUL……