Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Gruparea de proxeneţi și prostituate din Alba Iulia se află în libertate. Procurorii au decis că nu se impune arestarea preventivă

Publicat

Membrii grupării infracționale destructurate în săptămâna trecută de polițiștii din Alba Iulia se află în stare de libertate. Este vorba despre 8 persoane suspecte de proxenetism, prostituție și furt calificat care au fost prezentate în 14 iunie Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă.

După analizarea probelor prezentate de oamenii legii împotriva acestora, procurorii au hotărât că nu există suficiente elemente pentru se impune arestarea preventivă și au decis înlocuirea acestei măsuri cu obligația de a nu părăsi țara pentru unii dintre învinuiți și cu cea de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pentru alții. Potrivit reprezentanților Parchetului, cercetările continuă, dar în prezent toate cele 8 persoane se află în stare de libertate.

Reamintim că poliţiştii din Alba Iulia au efectuat joi, începând cu ora 6.00, patru percheziţii domiciliare pe raza oraşului, ocazie cu care au fost conduse la sediul poliţiei 8 persoane suspecte de comiterea infracţiunilor de prostituţie, proxenetism şi furt calificat, fapte prevăzute de art. 328, art. 329 şi art. 208, 209 al.1 din Codul penal.

Una dintre femeile suspecte în acest dosar, M.M.C de 32 de ani din Alba Iulia nu este o străină a oamenilor legii.  În luna martie a acestui an, aceasta și-a abandonat într-un apartament cei doi copii în vârstă de 6 luni, respectiv 4 ani și nu a mai fost de găsit. Femeia risca atunci să fie acuzată de abandon de familie, după ce polițiștii au stabilit că și-ar fi lăsat minorii în grija temporară a proprietarului apartamentului, în 9 iunie și nu a mai revenit.

Poliţiştii Biroului Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia au documentat activitatea infracţionalǎ a suspecţilor O.M. de 52 ani, din Vinţu de Jos, B.I. de 38 ani din comuna Ighiu, M.A. de 59 de ani, din comuna Ciugud, B.N.C. de 38 ani, M.M.C. de 33 ani, O.D.P. de 45 ani, S.A.I. de 44 ani şi I.M. de 49 ani, toţi cinci din municipiul Alba Iulia.

În fapt, din probatoriul administrat în cauză, până la această dată, reiese că în perioada martie-iunie 2012, O. M. şi M. M.C. au întreţinut raporturi sexuale cu mai multe persoane, primind în schimb diferite sume de bani sau alte foloase materiale. În sarcina suspectei M. M.C. s-a reţinut faptul că în această perioadă a plasat mai mulţi clienţi şi altor persoane de sex femeiesc în vederea practicării prostituţiei, iar în cursul lunii aprilie 2012 în timp ce s-a deplasat la locuinţa unui client pentru a întreţine raporturi sexuale i-a sustras acestuia bani şi mai multe bunuri.

De asemenea, în sarcina numiţilor B. N.C., M. A., O. D.P., S. A.I., I. M. şi B. I., s-a reţinut faptul că în această perioadă au plasat numitelor O. M. şi M. M.C. mai mulţi clienţi în vederea practicării prostituţiei, primind în acest sens diferite foloase materiale.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:


ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.


Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate



Parteneri: Romania24.ro, Cluj24.ro, Ardeal24,ro, Botosani24.ro. Copyright © 2022 Alba24.ro powered by Independent Media & More. Alba24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax