Connect with us
Advertisement

Actualitate

Guvern: Crescătorii de porcine vor primi o subvenție pentru a cumpăra animale de reproducție din rase pure sau hibride

Publicat

crescatorie de porciCrescătorii de porcine vor primi o subvenție pentru a cumpăra animale de reproducție din rase pure sau hibride. Guvernul a aprobat în ședința de miercuri o schemă de ajutor de minimis în sectorul zootehnic prin care se acordă, la achiziționare, o sumă de maxim 3.000 lei/cap vieruș din rasă pură sau hibrid, maxim 1.100 lei/cap scrofiță din rasă pură și maxim 600 lei/cap scrofiță hibridă.

Valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unui beneficiar nu poate depăși suma de 15.000 euro pe durata a trei exerciții financiare – în cursul exercițiului financiar actual și în cele două exerciții financiare precedente.

Beneficiarii acestei scheme sunt întreprinderile din domeniul zootehnic care își desfășoară activitatea în sectorul producției primare.

Beneficiarii ajutorului se obligă, prin angajament scris, să mențină în exploatație animalele de reproducție din rase pure sau hibride achiziționate pe o durată de minimum 3 ani, începând cu data la care sprijinul financiar a fost acordat.

Pentru obținerea ajutorului de minimis, beneficiarii întocmesc cereri pe care le depun până la data de 5 decembrie 2016 la direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București pe a cărui rază teritorială se află exploatația înregistrată sau exploatația cu cel mai mare număr de animale.

Sumele reprezentând ajutorul de minimis se plătesc începând cu data de 15 decembrie 2016.

Resursele financiare sunt de 13,5 milioane lei și se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate cu această destinație Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale pe anul 2016.

Dacă în urma centralizării solicitărilor transmise de Direcțiile pentru agricultură județene sau a municipiului București, după caz, sumele solicitate în cadrul schemei de ajutor de minimis depășesc valoarea alocată acestei scheme, Direcția generală buget finanțe și fonduri europene din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale determină procentul de diminuare a acestora, care se aplică tuturor solicitanților, pentru a nu se crea discriminări în rândul beneficiarilor.

De asemenea, printr-o altă hotărâre aprobată astăzi, Guvernul a suplimentat cu 9,8 milioane lei, ajungând la suma totală de 33,8 milioane lei, valoarea schemei de ajutor de minimis pentru achiziționarea de berbeci/ţapi de reproducție din rase specializate pentru producția de carne şi lapte, aprobată prin HG nr. 638/2016.

Reamintim că, în ședința din 31 august 2016, Guvernul a aprobat instituirea unei scheme de ajutor de minimis în valoare totală de 24 de milioane de lei pentru producătorii agricoli de berbeci/țapi de reproducție din rase specializate.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement