Connect with us
Advertisement

Actualitate

Guvern: Pensionarii vor beneficia în acest an de aproximativ 60.000 de bilete de tratament

Publicat

Guvernul a adoptat, marţi, proiectul de hotărâre privind biletele de tratament balnear destinate pensionarilor. Aproximativ 60.000 de beneficiari vor putea merge în staţiuni de tratament, în acest an.

„Adoptăm hotărârea de Guvern prin care pensionarii vor beneficia şi în acest an de aproximativ 60.000 de bilete de tratament balnear, care se vor acorda prin casele judeţene de pensii publice”, a explicat Dăncilă, la începutul şedinţei Executivului.

Din suma de 335.113 mii lei vor fi asigurate maximum 59.622 de bilete de tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii asigurate în unitățile de tratament balnear, proprietate a Casei Naționale de Pensii Publice, iar diferența de bilete se va stabili în urma finalizării procedurii de achiziție. 

Numărul biletelor de tratament balnear ce se acordă gratuit categoriilor de persoane beneficiare de prevederile unor legi speciale şi legi cu caracter reparatoriu, precum şi categoriilor de persoane beneficiare ale sistemului de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, se stabilește prin aplicarea unui procent de maxim 15% la numărul total de bilete de tratament. 

Pentru asigurarea unui număr cât mai mare de beneficiari pentru biletele de tratament, Casa Națională de Pensii Publice va stabili un preț maxim/bilet. Se va ține cont, la încheierea contractelor, de gradul de solicitare al stațiunii și de categoria de confort ofertă.

Biletele vor avea durata de 16 zile, iar tratamentul balnear va fi pentru cel mult 12 zile.

Documente necesare:

– cerere tip de acordare a biletului de tratament

– act de identitate (copie), valabil la data depunerii cererii

– document de plată (talon plată pensie în originar sau copie adeverinţă eliberată de casa de pensii)

– bilet de trimite – formular cu regim special, unic, pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de families au medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original)

– programul de recuperare (copie, cu prezentarea actului original).

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement