Actualitate
Guvernul a alocat 7,6 milioane lei către CJ Alba, pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale. Situaţia din ţară
Guvernul a decis miercuri, 19 august, printr-o hotărâre, repartizarea pe județe a sumei de 300 de milioane de lei pentru finanțarea lucrărilor la drumurile județene și comunale. Potrivit repartizării, județul Alba a primit suma de 7,6 milioane de lei. Alocările au fost realizate în funcţie de lungimea drumurilor și de capacitatea financiară a fiecărui județ.
Astfel, primul criteriu urmărește repartizarea direct proporțională a banilor, în funcție de lungimea drumurilor din judeţul respectiv. Criteriul privind capacitatea financiară se aplică invers proporţional: s-au alocat sume de bani mai mari pentru județele cu o capacitate financiară redusă. Cele două principii asigură repartizarea echilibrată a banilor pe județe, ceea ce va contribui la reducerea discrepanțelor dintre ele.
Hotărârea de Guvern a fost iniţiată de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Potrivit actului normativ, suma de 300 de milioane de lei a fost repartizată pe județe astfel:
– Alba – 7,600 milioane de lei
– Arad – 6,988 milioane de lei
– Argeș – 7,767 milioane de lei
– Bacău – 7,901 milioane de lei
– Bihor – 7,572 milioane de lei
– Bistrița-Năsăud – 7,123 milioane de lei
– Botoșani – 8,283 milioane de lei
– Brașov – 6,440 milioane de lei
– Brăila – 6,822 milioane de lei
– Buzău – 8,060 milioane de lei
– Caraș-Severin – 7,387 milioane de lei
– Călărași – 7,050 milioane de lei
– Cluj – 7,163 milioane de lei
– Constanța – 6,879 milioane de lei
– Covasna – 6,568 milioane de lei
– Dâmbovița – 7,428 milioane de lei
– Dolj – 7,401 milioane de lei
– Galați – 6,979 milioane de lei
– Giurgiu – 7,193 milioane de lei
– Gorj – 7,260 milioane de lei
– Harghita – 7,347 milioane de lei
– Hunedoara – 8,040 milioane de lei
– Ialomița – 6,947 milioane de lei
– Iași – 7,691 milioane de lei
– Ilfov – 5,582 milioane de lei
– Maramureș – 7,311 milioane de lei
– Mehedinți – 7,481 milioane de lei
– Mureș – 7,074 milioane de lei
– Neamț – 7,947 milioane de lei
– Olt – 7,880 milioane de lei
– Prahova – 7,013 milioane de lei
– Satu Mare – 7,161 milioane de lei
– Salaj – 7,241 milioane de lei
– Sibiu – 6,489 milioane de lei
– Suceava – 8,196 milioane de lei
– Teleorman – 7,457 milioane de lei
– Timiș – 7,157 milioane de lei
– Tulcea – 6,521 milioane de lei
– Vaslui – 8,532 milioane de lei
– Vâlcea – 7,474 milioane de lei
– Vrancea – 7,595 milioane de lei.
Ulterior publicării acestei Hotărâri în Monitorul Oficial, repartizarea în cadrul județelor se va face prin hotărâri ale consiliilor județene, după consultarea primarilor, în funcție de lungimea și starea tehnică a drumurilor.
Potrivit alin. 4 al art. 82 din Ordonanța Guvernului nr. 20/2015 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2015, sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru bugetele locale s-au majorat cu suma de 300 de milioane de lei pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Schior Profesionist
miercuri, 19.08.2015 at 14:47
Poate ca se asfalteaza si drumul Oasa- Domeniul Schiabil Sureanu . Doamne ajuta!
Paulica
joi, 20.08.2015 at 00:18
Pai ce sa faca cu 7 mil lei, cand probabil 1 milion se duc pe proiecte si autorizatii, alte 2 sunt diferenta intre pretul real si ce umflat pe km si..inca ceva pe spagi, comisoane etc..?!