Connect with us
Publicitate

Administrație

Guvernul a aprobat indicatorii tehnico-economici pentru regularizarea râului Aiudel

Publicat

Lucrările la râul Aiudel fac parte dintr-un set de 12 obiective de investiţii în infrastructura de mediu şi gospodărirea apelor. Executivul a aprobat, şedinţa cea mai recentă, indicatorii tehnico-economici pentru toate aceste obiective de investiţii prioritare, finanţate prin Programul Naţional de Dezvoltare a Infrastructurii.

 

Suma totală alocată pentru programele aprobate este 647.967.000 de lei.

Despre aspectul financiar, ministrul Mediului şi Pădurilor, Laszlo Borbely, a precizat că: “Anul acesta, prin aceste lansări de investiţii vom putea să dăm de două ori mai mulţi bani pentru investiţii de prevenire a inundaţiilor, decât anul trecut. Iar 2010 a fost anul în care am dat cei mai mulţi bani din 1990 încoace. Deci 2011 va fi un an bun pentru aceste lucrări de investiţii”.

Toate cele 12 obiective de investiţii au ca scop prevenirea efectelor distructive ale apelor, punerea în siguranţă a obiectivelor economice deja existente, precum şi eliminarea pericolului de pierdere a vieţilor omeneşti.

Programul Naţional pentru Dezvoltarea Infrastructurii are două componente gestionate de Ministerul Mediului şi Pădurilor. Prima componentă se referă la realizarea de sisteme de alimentare cu apă şi canalizare şi are prevăzută suma de 1,3 miliarde lei. A doua componentă a acestui program este cea de prevenire a inundaţiilor, având prevăzută suma de 2,4 miliarde lei.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate