Actualitate
Guvernul a modificat Legea cetăţeniei române. Reguli pentru străinii cu performanţe în domeniul sportului şi care contribuie la promovarea culturii
Modificări la Legea cetăţeniei române au fost aprobate, miercuri, de Guvern. Cetățenii străini sau persoanele fără cetățenie care au contribuit în mod semnificativ la promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești vor putea dobândi cetățenia română în condiții mai facile, decât cele reglementate în prezent. Este reglementat, de asemenea, un regim derogatoriu și în ceea ce privește obținerea cetățeniei române de către persoanele care ar putea contribui la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului, prin reprezentarea țării noastre în loturile naționale și care își exprimă atașamentul față de România și față de sistemul de valori românesc.
Aceste modificări, între altele, fac obiectul unei Ordonanțe de Urgență pentru modificarea Legii cetățeniei române nr. 21/1991, republicată, adoptată miercuri de Guvernul României.
În cazul persoanelor care ar putea contribui în mod semnificativ la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului, cetățenia română se acordă prin Hotărâre de Guvern inițiată de Ministerul Tineretului și Sportului, pe baza avizului Autorității Naționale pentru Cetățenie, care verifică îndeplinirea de către solicitanți a următoarelor condiții stipulate în legislația în vigoare:
– dovedesc, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprind sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu au întreprins asemenea acțiuni;
– au împlinit vârsta de 18 ani;
– sunt cunoscute cu o bună comportare și nu au fost condamnate în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care să le facă nedemne de a fi cetățeni români.
Persoanele care au vocația de a dobândi cetățenia română în baza acestei proceduri speciale sunt cele care ar putea contribui la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului și care vor reprezenta România în loturile naționale, conform reglementărilor statutare ale federației sportive internaționale la care România este afiliată.
Federațiile sportive internaționale, ținând cont de specificul fiecărei ramuri de sport, permit naturalizarea sportivilor, stabilind pentru aceștia criteriile de participare în competiții și conferindu-le dreptul de a reprezenta un alt stat, în condiții specifice, de la caz la caz.
Introducerea unui mecanism mai facil privind obținerea cetățeniei române pentru persoanele care ar putea contribui la promovarea imaginii României prin performanțe deosebite în domeniul sportului răspunde mai multor solicitări adresate de federații sportive Ministerului Tineretului și Sportului cu privire la naturalizarea unor sportivi care și-au manifestat intenția de a reprezenta România în competițiile internaționale, precum și interesului României de a crește performanțele sale în domeniul sprotului, transmite Guvernul.
Condițiile de dobândire a cetățeniei române, potrivit legii acum în vigoare, raportat la termenul rezonabil de durată a vieții sportive de înaltă performanță (în general între patru și opt ani) nu au făcut posibilă parcurgerea în timp util a procedurii de naturalizare pentru a permite unor astfel de sportivi participare la competiții sportive în loturile naționale ale României.
Modificarea în acest sens a Legii cetățeniei prin Ordonanță de Urgență răspunde solicitărilor federațiilor sportive naționale privind naturalizarea unor sportivi care doresc să contribuie la reprezentarea țării noastre conform regulamentelor și statutelor federațiilor internaționale la care acestea sunt afiliate.
De asemenea, cetățenia română poate fi obținută de către cetățeanul străin sau persoana fără cetățenie care a contribuit în mod semnificativ la protejarea și promovarea culturii, civilizației și spiritualității românești, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
– dovedesc, prin comportament, acțiuni și atitudine, loialitate față de statul român, nu întreprind sau sprijină acțiuni împotriva ordinii de drept sau a securității naționale și declară că nici în trecut nu au întreprins asemenea acțiuni;
– au împlinit vârsta de 18 ani;
– sunt cunoscute cu o bună comportare și nu au fost condamnate în țară sau în străinătate pentru o infracțiune care să le facă nedemne de a fi cetățeni români.
În această ipoteză, cererea de acordare a cetățeniei române se aprobă prin ordin al președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie.
De asemenea, o altă modificare adusă actului normativ privește clarificarea înțelesului dispoziției referitoare la persoanele care pot solicita redobândirea cetăţeniei române în condiţiile art. 11 din lege.
Această modificare a fost făcută pentru a se reglementa situația persoanelor care fac dovada nașterii lor sau a ascendenților lor până la gradul III anterior înfăptuirii Marii Uniri din anul 1918, pe teritorii care la acea dată nu aparțineau statului român. Aceste persoane nu au dobândit cetățenia română nici prin naștere și nici prin adopție, așa cum stipulează în prezent norma juridică.
Totodată, sunt operate unele modificări în scopul reducerii termenelor în procedura de depunere a jurământului de credință față de România, având în vedere că cetățenia română se dobândește la data depunerii jurământului.
Prevederile introduse prin Ordonanța de Urgență aprobată sunt compatibile cu normele și standardele internaționale în materie de cetățenie.
În primele opt luni ale anului 2015 au fost înregistrate 49.501 cereri de acordare și de redobândire a cetățeniei române, din care 49.148 au fost cereri de redobândire a cetățeniei. Comparativ, în cursul întregului an 2014 au fost înregistrate 21.664 cereri de acordare și redobândire a cetățeniei, din care 21.124 au vizat redobândirea cetățeniei române.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News