Connect with us
Advertisement

Actualitate

Guvernul a modificat Programul „Fiecare copil la grădiniţă”. A eliminat limitele de vârstă, astfel încât tichetele sociale să ajungă la mai mulţi beneficiari

Publicat

copii gradinita După ce numărul de cereri pentru tichete de grădiniţă a fost mult mai mic faţă de cel estimat, Guvernul a extins categoria copiilor înscriși în învățământul preșcolar care să poată beneficia de Programul ”Fiecare Copil în Grădiniță”.

Executivul a modificat miercuri, printr-o Ordonanță de Urgență, Legea 248/2015 privind stimularea participării în învățământul preșcolar a copiilor provenind din familii defavorizate. Au fost eliminate limita de vârstă minimă de la care se poate acorda acest drept (3 ani), precum și cea maximă (6 ani).

Astfel, de tichetul social destinat să încurajeze copiii din familiile defavorizate să urmeze grădinița vor beneficia și copii sub vârsta de 3 ani, dacă urmează cursurile învățământului preșcolar, precum și copiii care depășesc vârsta de 6 ani și care continuă să meargă la grădiniță ca urmare a recomandărilor specialiștilor (copii cu dizabilități și/sau cu dificultăți de învățare), arată Guvernul, într-un comunicat de presă.

Beneficiază de acest drept copii ce provin din familii al căror venit lunar pe membru de familie este de până la 2 x venitul minim garantat pentru o singură persoană (venituri de până la 284 lei, în cursul anului 2016).

Prin eliminarea acestor limite de vârstă se estimează că vor putea beneficia de tichetul social acordat prin Programul ”Fiecare Copil în Grădiniță” încă 29.000 de copii ce provin din familii defavorizate.

Pentru copiii înscriși în învățământul preșcolar în anul 2015-2016, termenul de depunere a cererilor de solicitare a acestui stimulent este de maximum 30 de zile lucrătoare de la intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență adoptate miercuri.

Până în prezent, au fost înregistrate circa 60.000 de cereri de acordare a acestui tichet social, sub numărul estimat inițial de 111.400 copii. În Alba Iulia, au fost doar 31 de beneficiari, faţă de numărul estimat de 160.

Legea privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar promovează prezența la grădiniță a copiilor, prin acordarea unui stimulent financiar sub forma unui tichet social de 50 de lei lunar. Stimulentul se acordă familiilor cu mai puțin de 284 de lei venituri lunare pe membru de familie (2 x venitul minim garantat pentru o persoană singură). Tichetele sociale acordate în baza Legii privind încurajarea copiilor să urmeze învățământul preșcolar – ”Fiecare Copil în Grădiniță”- vor putea fi utilizate numai pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, de îmbrăcăminte și/sau rechizite.

Acordarea tichetelor sociale este strict condiționată de prezența regulată a copiilor la grădiniță. Normele de aplicare precizează că totalul absențelor motivate permise se calculează pe baza unui algoritm în care învoirile personale (maxim trei) și scutirile medicale nu pot depăși 50% din numărul total de zile de grădiniță din luna respectivă.

Pentru 2016, pentru finanțarea Programului ”Fiecare Copil în Grădiniță” a fost alocată suma de 55,5 milioane de lei, asigurată de la bugetul de stat.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement