Actualitate
Guvernul a schimbat denumirea ministerelor și a înființat o nouă structură. Din 16 ministere s-au făcut 18
Guvernul a aprobat luni Ordonanța de Urgență privind reorganizarea ministerelor și înființarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă.
Actul normativ prin care se decide noua structură și reorganizarea ministerelor a fost adoptat în condițiile în care noul Guvern are 18 ministere față de 16 câte erau înainte și două funcții de vicepremieri, față de una singură. Unele ministere își vor schimba denumirea, având în vedere că vor avea atribuții noi. O noutate este că se va înființa Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă.
Ordonanța de Urgență este promovată ca urmare a Hotărârii Parlamentului României nr.31/2020 pentru acordarea încrederii Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1285 din 23 decembrie 2020.
Potrivit actului normativ, se înființează următoarele ministere:
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (ministru Claudiu-Iulius-Gavril Năsui) – prin reorganizarea Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
Ministerul Energiei (ministru Virgil-Daniel Popescu) – prin preluarea activităţilor şi a structurilor specializate din domeniul energiei de la Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (ministru Cătălin Drulă) – prin reorganizarea Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (ministru Cristian Ghinea) – prin reorganizarea Ministerului Fondurilor Europene
Ministerul Educației (ministru Sorin-Mihai Cîmpeanu) – prin reorganizarea Ministerului Educației și Cercetării
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării (ministru Ciprian-Sergiu Teleman) – prin preluarea activității și structurilor specializate din domeniul cercetării și inovării de la Ministerul Educației și Cercetării, respectiv din domeniul comunicațiilor de la Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (ministru Cseke Attila-Zoltán) – anterior Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei
Ministerul Finanțelor Publice își schimbă denumirea în Ministerul Finanțelor (ministru Alexandru Nazare).
Totodată, se înfiinţează Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, organ de specialitate al administrației publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Afacerilor Externe. Organizarea şi funcţionarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Autoritatea pentru Digitalizarea României va trece în subordinea Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, miniştrii propun Guvernului măsuri de reorganizare a autorităţilor şi instituţiilor publice din subordinea Guvernului sau ministerelor, după caz, inclusiv proiectele de acte normative corespunzătoare acestora.
Potrivit aceluiași act normativ, se autorizează Ministerul Finanţelor să introducă modificările în structura bugetului de stat pe anul 2020, corespunzător prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, la propunerea ordonatorilor principali de credite, pe baza protocoalelor de predare-primire, protocoale care de încheie în termen de 30 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
Vă reamintim componența noului Guvern:
Prim ministru: Florin-Vasile Cîțu
Viceprim-miniștri: Ilie-Dan Barna, Hunor Kelemen
Ministerul Finanțelor: Alexandru Nazare
Ministerul Afacerilor Interne: Lucian Nicolae Bode
Ministerul Afacerilor Externe: Bogdan Lucian Aurescu
Ministerul Justiției: Stelian-Cristian Ion
Ministerul Apărării Naționale: Nicolae-Ionel Ciucă
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului: Claudiu-Iulius-Gavril Năsui
Ministerul Energiei: Virgil-Daniel Popescu
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii: Cătălin Drulă
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale: Nechita-Adrian Oros
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor: Tánczos Barna
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor publice și Administrației: Cseke Attila-Zoltán
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene: Cristian Ghinea
Ministerul Muncii și Protecției Sociale: Raluca Turcan
Ministerul Sănătății: Vlad Vasile Voiculescu
Ministerul Educației: Sorin-Mihai Cîmpeanu
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării: Ciprian-Sergiu Teleman
Ministerul Culturii: Bogdan Gheorghiu
Ministerul Tineretului și Sportului: Novák Carol-Eduard
sursă: Guvern
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News