Connect with us
Advertisement

Actualitate

Guvernul britanic asigură că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie

Publicat

Guvernul britanic a dat duminică asigurări că Brexit-ul va avea loc pe 31 octombrie, în ciuda faptului că premierul Boris Johnson a fost obligat de parlament să trimită Uniunii Europene o scrisoare nesemnată prin care a solicitat o amânare, informează Reuters, citat de Agerpres.

„Vom ieşi (din Uniunea Europeană – n. red.) până la 31 octombrie. Avem mijloacele şi capacitatea de a face asta”, a declarat televiziunii Sky News ministrul Michael Gove, însărcinat cu pregătirile în vederea unui Brexit fără acord.

„Scrisoarea a fost trimisă, deoarece parlamentul a cerut să fie trimisă (…), însă parlamentul nu poate schimba decizia premierului, parlamentul nu poate schimba politica sau hotărârea guvernului”, a insistat el.

De fapt, Johnson i-a trimis preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, trei scrisori. Prima, o notă din partea ambasadorului britanic la UE, în care explică faptul că guvernul nu face altceva decât să respecte legea; a doua – o fotocopie nesemnată a textului pe care a fost obligat să îl scrie conform aşa-numitei Legi Benn; şi a treia – o scrisoare în care prim-ministrul declară că nu doreşte o amânare.

„Am arătat clar de când am ajuns prim-ministru şi am explicat clar din nou, astăzi, parlamentului punctul meu de vedere şi poziţia guvernului, conform cărora o nouă amânare ar dăuna interesului Regatului Unit şi al partenerilor noştri din UE, precum şi relaţiilor dintre noi”, arată ultima scrisoare.

Tusk a confirmat că a primit mesajul lui Johnson şi a scris în reţeaua Twitter că urmează să se consulte cu liderii Uniunii Europene privind reacţia la semnalele de la Londra.

Parlamentul de la Londra a votat sâmbătă pentru amânarea până luni a dezbaterii privind acordul pentru Brexit obţinut de premier.

Duminică, ministrul de externe Dominic Raab s-a declarat încrezător că guvernul dispune de suficiente voturi în Camera Comunelor pentru aprobarea acordului. El a declarat televiziunii BBC că este încrezător privind realizarea Brexit-ului pe 31 şi a apreciat că multor europeni nu le-ar convenit deloc o nouă amânare.

Sursă: Agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement