Connect with us
Advertisement

Eveniment

Guvernul Cîțu a secretizat CV-urile și declarațiile de avere ale echipei premierului. Secțiunea respectivă, ȘTEARSĂ de pe site

Publicat

Secțiunea cu numele, funcția și CV-urile consilierilor din cabinetele premierului Florin Cîțu și al vicepremierilor Dan Barna și Kelemen Hunor, au fost șterse de pe siteul Guvernului, deși aceste date trebuiau să fie publice și comunicate din oficiu.

La începutul lunii martie, jurnaliștii de la PressOne au constatat că pe site-ul Guvernului, la secțiunea dedicată prim-ministrului Florin Cîțu, listele cu componența cabinetelor Barna, Hunor și Cîțu sunt doar niște fișe goale, completate cu liniuțe în dreptul locurilor unde ar fi trebuit să fie numele, funcțiile și CV-urile acestora.

Ca și cum membrii echipelor lor nu ar exista.

Secțiunea a fost ștearsă în ultimele două săptămâni, după ce publicația a solicitat Guvernului să transmită componența cabinetelor și copii electronice după CV-urile membrilor echipei.

Ce răspunde Guvernul

În răspunsul transmis marți, 16 martie, la solicitarea PressOne, Guvernul susține că CV-urile consilierilor din cele trei cabinete – adică ale premierului și vicepremierilor – nu sunt date de interes public.

”Am revenit cu un telefon la Serviciul de Comunicare al Guvernului, pentru a solicita să vorbim cu purtătorul de cuvânt al instituției. Voiam să întrebăm de ce acea secțiune a fost ștearsă.

Am avut parte de acest dialog:

Reporter: Aș dori să știu cine e purtătorul de cuvânt al Guvernului, pentru a-i adresa o întrebare.

Funcționar: Vă rog să faceți o cerere pe 544!

Reporter: Vorbiți serios, trebuie să fac o cerere pentru a afla cine e purtătorul de cuvânt?

Funcționar: Mai aveți și altă întrebare?” scriu jurnaliștii publicației.

Probleme CV-urile lor sau secretomanie?

Pe pagina principală a site-ului oficial al Guvernului nu sunt publicate nici declarațiile de avere și de interese ale consilierilor din cabinete, dar o parte din acestea pot fi găsite pe o secțiune a site-ului Secretariatului General al Guvernului.

În ceea ce privește copiile electronice după CV-urile acestora, Guvernul a transmis, prin Serviciul său de comunicare, că nu le poate furniza, motivând că aceste date ar fi exceptate de la informațiile de interes public.

Cu alte cuvinte, identitatea, studiile, specializările și experiența consilierilor pe care premierul Florin Cîțu și vicepremierii Dan Barna și Kelemen Hunor i-au angajat în cabinetele lor nu sunt informații la care cetățenii au acces liber.

Explicația transmisă de Serviciul de comunicare al Guvernului este că aceste informații – cine sunt și ce au făcut până acum noii membrii ai echipelor Cîțu, Barna și Hunor sunt date exceptate de la informațiile de interes public, în baza unui articol din Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

Articol complet pe Pressone.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. pilu

    miercuri, 17.03.2021 at 11:41

    Ce faceti ma, ati devenit sectie a FBI-lui. Cred ca atatia au angajat in ultimul timp, de le este jena sa se justifice fata de romani. Nemernicilor !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement