Connect with us
Advertisement

Actualitate

Guvernul înfiinţează Oficiul Naţional de Management al Bunurilor Sechestrate sau Confiscate. Structură specială pentru creanţele din infracţiuni

Publicat

instanta judecata Până la sfârşitul lunii martie, Guvernul va aviza înfiinţarea unei structuri speciale, numită Oficiul Naţional de Management al Bunurilor Sechestrate/Confiscate. Acesta se va ocupa de valorificarea la nivel naţional a bunurilor confiscate în cadrul procedurilor judiciare penale, în încercarea de a creşte gradul de valorificare a creanţelor provenite din infracţiuni la cel puţin 25%, nivelul actual de valorificare fiind scăzut.

În prezent, Oficiul Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni, din cadrul Ministerului Justiţiei, este structura cu atribuţii în acest domeniu, dar rapoartele şi evaluările internaţionale din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare al Comisiei Europene au indicat dificultăţi în activitatea de valorificare a bunurilor confiscate, deoarece competenţele de management al bunurilor sechestrate sunt partajate între mai multe autorităţi, fără o coordonare eficientă, cu impact inclusiv asupra sumelor efectiv recuperate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) prin procedurile de valorificare.

Statistic, conform datelor furnizate de ANAF şi monitorizate de Oficiu, procentul de recuperare efectivă a sumelor de bani provenind din activitatea de punere în executare a ordinelor de confiscare emise de instanţele de judecată a înregistrat o scădere accentuată în ultimii ani.

Astfel, potrivit unei statistici a Oficiului, în 2013, valoarea bunurilor sechestrate a depăşit 434 milioane euro, dar cea a bunurilor efectiv confiscate conform notificărilor ANAF a fost de doar 7,6 milioane de euro.

La sfârşitul anului trecut, consilierul procurorului-şef al DNA Marius Bulancea a declarat că procurorii anticorupţie au pus sechestru, în 2014, asupra unor bunuri ce valorează 150 milioane euro, dar că acestea vor ajunge efectiv în patrimoniul statului abia peste patru-cinci ani, după ce vor fi date sentinţe definitive în dosarele în care s-au dispus măsurile asigurătorii.

El a arătat că, imediat după ce aceste sentinţe rămân definitive, ANAF este autoritatea care trebuie să se ocupe de valorificarea bunurilor sechestrate.

Anul trecut, pentru eficientizarea activităţii de recuperare efectivă a creanţelor provenite din infracţiuni, în special pe componenta de executare a ordinelor de confiscare, Ministerul Justiţiei a elaborat un act normativ pentru creşterea capacităţii instituţionale a Oficiului Naţional de a monitoriza procesul de recuperare a creanţelor, în special în etapa de valorificare, cu o bază de date proprie şi un sistem informatic naţional integrat de evidenţă a creanţelor provenite din infracţiuni, precum şi cu organizarea Oficiului la nivel de direcţie, nu doar de birou, şi suplimentarea schemei de angajaţi cu 10 posturi.

sursa: mediafax

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement