Connect with us
Advertisement

Actualitate

Guvernul modifică Legea achiziţiilor publice, în şedinţa de joi. Ce schimbări au fost anunţate

Publicat

Legea achiziţiilor publice va fi modificată în ceea ce priveşte termenele în care sunt soluţionate contestaţiile la licitaţiile pe fondurile europene, a anunţat premierul Viorica Dăncilă. Aceste termene vor fi reduse.

„Schimbul de bune practici îl putem folosi şi este benefic. În modificarea Legii achiziţiilor publice, pe care o vom face în şedinţa de guvern de joi, avem un capitol destinat acestui lucru (contestaţii – n.r.). Am luat modelul german şi vom face acest lucru”, a declarat Dăncilă.

De asemenea, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a precizat că în şedinţele de guvern de joi şi de săptămâna viitoare vor fi adoptate două ordonanţe de urgenţă şi normele de aplicare prin care se aduc modificări la Legea achiziţiilor publice.

„Vom decide mâine (n.r. – astăzi), în şedinţa de guvern, prin ordonanţă de urgenţă, că doar Curtea de Conturi va fi cea care verifică, desigur, după atribuirea unui contract, modul în care acesta a fost atribuit. Oricum, Curtea de Conturi verifică modul în care cheltuielile publice sunt efectuate şi e normal şi logic ca la acel moment să facă şi verificarea modului în care un contract a fost atribuit”, a spus Teodorovici.

În plus, în cazul unei lucrări, nu va fi reluată procedura de achiziţie pentru partea din contract contestată.

Altă propunere de modificare anunţată de Teodorovici este reglementarea mai clară a modului în care se face studiul de fezabilitate pentru partenerii privaţi, pentru concesiuni, precum şi la eliminarea notificării prealabile.

De asemenea, cei care vor să conteste la CNSC rezultatul unei licitaţii vor trebui să depună o cauţiune de 2% din valoarea estimată a contractului, dar cuprinsă în intervalul de 35.000 de lei până la 880.000 de lei. În cazul contestării în instanţă, va trebui depus 2% până la valoarea estimată a contractului de 100 de milioane de lei şi de 1% pentru contractele de peste un miliard de lei.

sursa: agerpres.ro

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement