Actualitate
Guvernul renunţă la impozitul pe cifra de afaceri, dar testează taxa de solidaritate, ce ar urma să fie aplicată persoanelor cu câştiguri mari
Nu se va mai aplica impozitul pe cifra de afaceri, potrivit celor mai recente declaraţii ale premierului Mihai Tudose. Însă se fac simulări pe taxa de solidaritate.
Potrivit premierului, Guvernul nu va aplica impozitul pe cifra de afaceri. Spune că a văzut simulările şi a luat decizia că nu se pot implementa. “Am prezentat şi coaliţiei elementele care au stat la baza acestei decizii”, a spus Tudose.
A precizat în schimb că, Executivul va introduce, cel mai probabil, o taxă de solidaritate, destinată persoanelor care au câştiguri mari şi care trebuie să plătească în plus la stat pentru că acesta le-a oferit şansa să se îmbogăţească. El a precizat că se fac simulări în acest moment, nefiind stabilit un prag, şi a susţinut că taxa nu va fi aplicată, dacă simulările nu arată că ea va fi sustenabilă.
„Încă se întâmplă să se lucreze, sunt simulări. Probabil că va fi cumva, nu am stabilit încă de la ce prag în sus. (…) Va fi aplicată persoanelor fizice, persoane care câştigă foarte mult, care beneficiază de o mulţime de lucruri din partea statului şi care înţelegem că funcţionează în toată lumea, să plătească peste un anumit prag valoric o taxă în plus de solidaritate cu statul, care i-a oferit prilejul să câştige atâţia bani”, a mai spus premierul Tudose, citat de Digi24.ro.
sursa: legestart.ro
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News