Connect with us
Advertisement

Actualitate

Guvernul sesizează CCR în legătură cu legea pentru creşteri salariale în educaţie şi sănătate, adoptată de Parlament

Publicat

ciolos Guvernul sesizează Curtea Constituțională a României referitor la Legea privind creşterile salariale în sănătate şi învăţământ.

Prim-ministrul Dacian Cioloș susține că majorarea salariilor din Sănătate şi Educaţie, cu 15%, va avea un impact devastator. ”Cu şase luni înainte de alegeri, nu poţi lansa astfel de iniţiative”, a adăugat premierul, anunțând că Guvernul va sesiza Curtea Constituțională pe această lege de aprobare a OUG 20

”Mă întreb dacă PSD și cei care au votat această lege chiar vor să se aplice, pentru că sunt mai multe încălcări ale legislației și ale Constituției pe care este imposibil să nu le fi conștientizat”, a declarat prim-ministrul Dacian Cioloș.

Premierul susține că nu s-a făcut o dezbatere reală, transparentă, a amendamentelor care au fost propuse, cu toate că guvernul a solicitat detalii. ”Se discutau amendamente care nu erau formulate clar. E nevoie de un punct de vedere al Guvernului, care ar fi avut posibilitatea să dea calcule precise cu privire la impact. Impactul e devastator”, a explicat acesta.

Nu se poate ca parlamentarii să nu fi știut de existența legii care spune că la șase luni înainte de alegeri nu se mai adoptă acte normative care prevăd măriri de salarii, este de părere premierul. În plus, consideră acesta, dacă s-ar fi dorit ca această lege să fie constituțională și aplicabilă s-ar fi respectat principiul bicameralismului. ”Dacă o lege este modificată fundamental față de formula votată de cealaltă cameră, este întoarsă la camera inițială pentru a fi discutate amendamentele. Ordonanța 20 a trecut fără modificări”, a spus el.

Așa cum a fost modificată, această OUG recreează și chiar adâncește inechitățile salariale pe care Guvernul a încercat să le corecteze, a mai precizat Cioloș. ”Impactul bugetar al acestei OUG este de 4,8 miliarde. Aceste decizii au un impact recurent. Trebuie să asiguri în fiecare an această creștere a masei salariale, care reduce foarte mult marja de manevră pentru alte politici la fel de importante în Educație, în Sănătate”, a adăugat prim-ministrul.

Dacian Cioloș susține că modificarea acestei OUG periclitează posibilitatea de a adopta și de a aplica o lege a salarizării unitare, iar acest impact bugetar care vizează doar Sănătatea și Educația va avea un efect negativ asupra marjei bugetare.

”O abordare populistă, electorală, fără o dezbatere publică riscă din nou să pună în pericol posibilitatea ca Guvernul și Parlamentul care vine să adopte și să aplice o politică a salarizării unitare, să pună pe baze sănătoase întreg sistemul de salarizare. Cerem un control de constituționalitate”, a conchis prim-ministrul, subliniind că Guvernul nu contestă nevoia de ”ajustare, de mărire a salariilor”.

Plenul Camerei Deputatilor a votat luni creşterile de sporuri şi salarii din domeniile sanatatii si educatiei, venite ca amendamente la legea de aprobare a OUG 57/2015. Au fost 184 voturi si un deputat nu si-a exprimat votul.

Potrivit hotnews, impactul bugetar total al acestor amendamente votate intr-o sedinta maraton a comisiilor de munca si de buget lunea trecuta este de 4,85 mld lei.

Ce au decis deputatii din comisiile de munca si buget:

Majorarea salariilor de baza, incepand cu 1 decembrie 2016, pentru personalul din sanatate (inclusiv personalul administrativa) in medie cu 15%

Majorarea salariilor de baza, incepand cu 1 decembrie 2016, pentru personalul din asistenta sociala in medie cu 15%

Calcularea sporurilor ca procent aplicat la salariile majorate pentru personalul din sanatate si asistenta sociala

Majorarea salariilor de baza, incepand cu 1 ianuarie 2017, pentru personalul din invatamant – didactic, nedidactic si auxuliar in medie cu 15%

Majorarea incepand cu 1 decembrie 2016, cu 25% a salariilor de baza pentru personalul din cadrul aparatului propriu al Casei Nationale de Asigurari de Sanatate,

Stabilirea  salariilor pentru personalul din cadrul caselor de asigurari de sanatate judetene si din cadrul directiilor judetente de sanatate publica la 85% din nivelul salariilor majorate pentru Casa Nationala de Asigurari de Sanatate

Stabilirea salariilor pentru personalul din cadrul Agentiei Romana de Salvarea de Vieti Omenesti pe Mare similar cu drepturile salariale ale personalului Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta

surse: realitatea.net, hotnews.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement