Connect with us
Advertisement

Politică

Guvernul Ungureanu, „întinerirea clasei politice” pentru PDL, „cacealma politică” pentru USL. Vezi ce crede conducerea partidelor despre noul Executiv

Publicat

În timp ce PDL Alba laudă noul Guvern condus de Răzvan Ungureanu, conferindu-şi meritele pentru „promovarea pe această funcţie a unor tineri pregătiţi, fără o mare implicare până acum în politică, fapt nereuşit până acum de nici un partid aflat la Guvernare după 1990”, reprezentanţii Opoziţei atrag atenţia asupra „noii cacealmale, formată din oameni care au fugit din Opoziţie pentru a muşca din ciolanul Puterii”.

Preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu şi-a alocat din timpul conferinţei de presă de vineri pentru a vorbi despre noul Guvern Băsescu. „Aşa au înteles ei, că trebuie să pună un securist prim-ministru, că trebuie să încurajeze pe trădătorii de electorat care se mută dintr-o parte în alta, dându-le drept cadou posturi ministeriale, au mai înţeles că acolo unde trebuie să întinerească, întinerirea trebuie să se realizeze cu aghiotanţii şi consilierii celor care au plecat huliţi de popor. De fapt, ce a realizat Traian Băsescu cu noul Guvern? A realizat rămânerea aceleiaşi camarile pentru a trage resursa financiară şi resursele naturale ale Statului român. N-au vrut să dea pe mâna unor oameni curaţi şi competenţi conducerea ministerelor, fiindcă asta îi rupea pe domnii din PD de resursele financiare. Ei au vrut să poată să fure în continuare, ei au vrut să fure aceiaşi oameni, chiar dacă nu direct, ci prin intermediul aghiotanţilor şi consilierilor şi de a prezenta cea mai mare cacealma posibilă: întinerirea Guvernului României. Şi noi vrem întinerirea clasei politice dar nu cu aghiotanţii şi consilierii celor care ne-au furat până acum. Noi vrem întinerirea, dar cu oameni competenţi, nu cu oameni care reuşesc pe la 34 de ani să-şi termine o facultate. Vrem o primenire a clasei politice cu oameni curaţi. Ne-am săturat de marile valori care fug repede din Opoziţie la partidele de la Putere pentru a-şi primi ciolanul”.

La polul opus, conducerea PDL Alba subliniază „rapiditatea cu care PDL a acţionat în aceste zile pentru formarea şi impunerea noului executiv ce denotă preocuparea şi responsabilitatea principalului partid al Puterii de a asigura continuitatea bunei cârmuiri a ţării”. „Românii trebuie să recunoască realitatea conform căreia PDL a sacrificat eventuale bonusuri electorale în favoarea menţinerii ţării pe o linie ascendentă din punct de vedere economic şi social, o Românie ferită acum de vicisitudinile crizei în care se bat acum numeroase ţări ale Europei … schimbarea în bloc a foştilor miniştri PDL este un exemplu grăitor în spiritul reformării partidului, fapt nerealizat nici măcar în rândurile partidelor din Opoziţie, neangrenate în lupta dură a guvernării într-o perioadă neagră … am promovat în Guvern tineri bine pregătiţi, fără o mare implicare până acum în politică, fapt nereuşit de nici un partid aflat la guvernare după 1990. Singurul nostru deziderat este acela de a trece România şi românii peste această tranziţie recesionistă şi a le face viaţa mai uşoară. Noul Guvern va face asta şi va aduce acel plus de dinamism şi modernism care i-a lipsit fostului Cabinet”, a declarat Alexandru Pereş.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

2 Comentarii

2 Comentarii

  1. Aurelian

    sâmbătă, 11.02.2012 at 20:13

    Atanasiule, daca il punea priministru pe Vasile Paun, era un act patriotic pentru tine, ca asta nu a fost securist, ci contraspion militar?

  2. albaiulian

    duminică, 12.02.2012 at 19:03

    Sa inteleg ca PNL a renuntat la traseistul Potor pentru candidatura la primarie?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement