Actualitate
Guvernul va da vouchere de masă caldă de 180 de lei/ lună pentru 300.000 de vârstnici care au venituri la nivelul pensiei minime
Guvernul României va acorda vouchere de masă caldă pentru persoanele care au venituri la nivelul pensiei minime și au împlinit vârsta de 75 de ani. Măsura are asigurată finanțarea din fonduri europene și vizează în jur de 300.000 de beneficiari. Aceștia vor primi în decembrie sumele cumulate pentru perioada septembrie-decembrie, respectiv 720 de lei.
Executivul a aprobat miercuri măsura privind distribuirea de vouchere pentru masa caldă pentru persoanele vârstnice, în valoarea de 180 lei/lună/tichet, a anunţat ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş, la finalul şedinţei de Guvern.,
Acesta a subliniat că voucherele pentru masă caldă se vor repartiza în prima săptămână din luna decembrie şi se vor da retroactiv, respectiv pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie şi decembrie.
„Astfel, toţi beneficiarii, respectiv persoanele în vârstă de peste 75 de ani, cu venituri la nivelul pensiei minime sociale, aproximativ 300.000 de beneficiari, vor avea cei 720 de lei încărcaţi pe vouchere sau carduri în prima săptămână a lunii decembrie 2020”, a spus Boloş.
Întrebat cum explică faptul că aceste vouchere se vor da cu o săptămână înaintea alegerilor, ministrul a răspuns că în prezent procedura de achiziţie publică este în curs de finalizare, iar contractul urmează să fie semnat săptămâna viitoare.
De asemenea, emitenţii de carduri au nevoie de 10 zile, conform contractului, să emită aceste carduri, care se distribuie apoi la prefecturi şi de la prefecturi ajung la autorităţile publice locale, care le transmit beneficiarilor finali.
„Este calculat pe zile. Pentru noi este important ca programul operaţional de sprijin al persoanelor dezavantajate să nu decomită banii, banii să ajungă la beneficiari.
Este vorba despre persoane care au o anumită vârstă şi aşteaptă acest ajutor de la noi. Calculele le-am făcut împreună cu colegii şi regimul acesta pentru 300.000 de beneficiari de emitere a carduri şi de distribuire a lor nu este unul foarte simplu.(…)
Dacă nu am repartiza aceste vouchere pentru vârstnici s-ar pierde banii alocaţi şi este păcat”, a punctat Boloş.
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a precizat, la rândul său, că suntem în ultimul an al exerciţiului financiar 2014-2020 şi, pentru că se fac eforturi pentru a nu pierde banii europeni şi pentru a se evita riscul de dezangajare a fondurilor europene, autorităţile intenţionează ca toate aceste angajamente de plată să fie cuprinse cât mai devreme.
AGERPRES
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
pilu
joi, 15.10.2020 at 12:59
Ia fiti atenti aici:Voucher (engleză Voucher) bon, certificat, chitanță, adeverință prin care se atestă că posesorul are la dispoziție o anumită sumă de bani. Document de călătorie eliberat unui turist de o agenție de turism, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. Cu acest document el poate cumpăra în anumite locuri în valoarea care este indicată pe bon. Aceste bonuri au o valabilitate limitată în timp. Asemenea documente pot fi eliberate pentru clienți și prin internet.
Pai atunci ce cauta banii astia pe card. El este pentru o masa calda. Te duci unde zice cine trebuie si servesti o masa calda cu bonul. Ati ras de PSD, ca da mita electorala. Sunteti in aceeasi oala cu ca…o ca si ei. Si parca vad ce tampenii veti mai face daca luati guvernarea cu tot felul de ”diplomati” in functii cheie.Pana acum au aparut o droaie, ca Orban trebuie sa -si plateasca serviciile.