Connect with us
Advertisement

Actualitate

Guvernul vrea echilibrarea sistemului public de salarizare: Drepturi suplimentare doar pentru angajaţii cu venituri mici

Publicat

Premierul Victor Ponta a anunțat că Guvernul va reanaliza sporurile din toate ministerele şi companiile de stat şi va revizui sistemul de salarizare public, aşa încât diferenţa actuală de 1-10 dintre venitul cel mai mare şi cel mai mic să scadă la 1-3, iar drepturi salariale suplimentare să fie acordate doar angajaţilor cu salarii mici.

„Facem un pic de echilibru în aşa fel încât între venitul cel mai mic într-o instituţie şi venitul cel mai mare să nu mai fie cum e acum, diferenţă de la 1 la 10, vreau să fie de la 1 la 3 sau la 4 (…) Găsim o soluţie de salarizare corectă”, a declarat Ponta la RTV.

El a susținut că Guvernul lucrează la o nouă gândire fiscală, care va fi aplicată inclusiv în cazul angajaţilor din Ministerul de Interne, precum generalii şi coloneii cu salarii mari.

„În acest moment, şi poliţistul pe care eu îl iau duminică noaptea şi îl trimit la accidente, incendii, zăpadă, şi sutele de generali şi colonei care stau, ascut creioane şi se ocupă de bârfe prin minister tot aceleaşi drepturi primesc, doar că unul le primeşte la salariu de 10 milioane (lei vechi-n.r.), iar altul le primeşte la salariu de 100 milioane, ori lucrul ăsta cred că ar trebui să-l schimbăm odată şi o dată. Nu mi se pare corect să te faci că lucrezi la stat şi să ai 150 milioane pentru că stai într-un birou. Când ai salariu 80 milioane poate nu trebuie să îţi mai dau şi bani de hrană şi echipament, îl dau celui care are 10 milioane şi stă în stradă”, a afirmat şeful Guvernului.

La întrebarea dacă această problemă nu a fost deja soluţionată de Guvernul Boc, Ponta a răspuns că fostul premier Emil Boc „doar a zis” că va rezolva problema, însă nu a făcut nimic în acest sens.

Sursa: mediafax.ro

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

1 Comentariu

1 Comentariu

  1. Pilu

    duminică, 30.12.2012 at 13:12

    Nici nu s-a urcat bine pe cal si ,, Don Quijote’’ a si vazut morile de vant. Sigur o sa-i dea Dulcinea urgent un pahar cu zeama de varza.
    Nu va speriati domnilor, o sa-si revina !
    ,,Sancho Panza’’ va ureaza : La multi ani si la multi bani !
    iar eu va doresc sanatate, sa nu dati banii pe medicamente !

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement