Actualitate
„Hacker” de 69 de ani din Cugir condamnat la 2 ani și 10 luni de închisoare pentru acces ilegal la informații
Un bărbat în vârstă de 69 de ani din Cugir a fost condamnat la doi ani și zece luni de închisoare pentru acces ilegal la un sistem informatic și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos.
Potrivit IJP Alba, la data de 10 aprilie, în jurul orei 16.00, poliţiştii de investigaţii criminale din Cugir l-au depistat şi reţinut pe un bărbat de 69 de ani, din Cugir, posesor al unui mandat de executare a pedepsei închisorii.
Bărbatul a fost condamnat, de Tribunalul Alba, la executarea unei pedepse privative de libertate de doi ani şi 10 luni închisoare, pentru comiterea infracțiunilor de acces ilegal la un sistem informatic şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos.
Condamnatul a fost depus în Penitenciarul Aiud, pentru executarea pedepsei.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News