Eveniment
Hackerul albaiulian Mihai Emil Picoș a fost arestat pentru 29 de zile, de Tribunalul București
Tribunalul București s-a pronunțat definitiv, luni, în dosarul tânărului albaiulian acuzat de terorism cibernetic. Mihai Emil Picoș a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, după ce magistrații au admis recursul procurorilor.
Soluție: „Admite recursul declarat de Parchetul ÎCCJ-DIICOT. Casează încheierea de şedinţă din 30.05.2012 a Judecătoriei Sector 5 Bucureşti şi pe fond, rejudecând: Admite propunerea de arestare a inculpaţilor Bălăeasa Gabriel şi Picoş Mihai Emil. Dispune arestarea inculpaţilor pe o perioadă de 29 zile de la data încarcerării. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă”.
Tânărul de 26 de ani din Alba Iulia este acuzat că ar face parte din gruparea de teroriști cibernetici Anonymous.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală au destructurat o grupare infracţională, constituită din 14 persoane, sens în care au efectuat 12 percheziţii domiciliare în municipiile Bucureşti, Iaşi, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Cluj-Napoca, Drobeta Turnu Severin, Arad, Craiova, Reşiţa şi Târgu Mureş.
Liderul grupării a fost identificat ca fiind învinuitul Gabriel Băleasa, 24 de ani, din municipiul Piatra Neamţ, cunoscut în mediul virtual cu nickname-urile „lulzcart, anonsboat, anonsweb, cartman”.
Acesta, împreună cu învinuiţii Fábián Gábor şi Mihai Emil Picoş a constituit o grupare, la care au aderat şi alte persoane, implicată în derularea agresiunilor de terorism cibernetic.
Pe pagina personală de Facebook, Mihai Picoş promovează mișcarea anti-ACTA și este unul dintre organizatorii protestului anti-ACTA la Alba Iulia, în luna februarie. În orașul nostru, gruparea Anonymous este responsabilă de spargerea site-ului Primăriei Alba Iuliei și Poliției Române.
Gruparea a desfăşurat o vastă activitate infracţională specifică, de criminalitate informatică, ce a constat în accesarea ilegală a sistemelor informatice, sustragerea de date confidenţiale sau nedestinate publicităţii, precum şi publicarea în mediul online a datelor exfiltrate.
Bazele de date confidenţiale/clasificate vizate erau de predilecţie administrate de instituţii şi persoane juridice publice, atât din România, cât şi din străinătate.
Din punct de vedere tehnic şi al modalităţii concrete de operare, atacurile informatice lansate asupra serverelor şi paginilor web ţintă, erau de tip SQL Injection, prin folosirea unor diferite aplicaţii informatice, respectiv Havij, SQL Map etc. În majoritatea cazurilor, după compromiterea şi obţinerea accesului neautorizat la site-urile vizate, membrii grupării aduceau modificări datelor informatice, executând atacuri de tip „Deface”, constând în introducerea unei pagini web în locul paginii principale a site-ului, modificare care consta în general în postarea anumitor mesaje, link-uri şi imagini prin care se revendica atacul şi se promova gruparea de hackeri.
Atacurile erau lansate în scopul obţinerii de date informatice, date care erau după caz copiate/transferate fără drept şi publicate ulterior în mediul virtual pe diverse site-uri, ca dovadă a activităţii de hacking.
Membrii grupării au procedat astfel la lansarea de atacuri informatice asupra unui număr de 29 de site-uri, pătrunderea neautorizată în respectivele infrastructuri informaţionale realizându-se prin încălcarea măsurilor de securitate implementate la nivelul serverelor care găzduiau site-urile web ţintă. Activitatea infracţională a dus la compromiterea totală sau parţială a paginilor şi domeniilor de internet vizate, generând costuri semnificative în vederea recuperării datelor şi implementării de noi măsuri de securitate.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
derp
luni, 25.06.2012 at 12:40
Nu mai utilizati termeni pe care nu-i cunoasteti. Copii astia NU SUNT HACKERI! Sunt doar niste copii neastamparati care folosesc unelte pe care nu le prea inteleg cum functioneaza!
Au alte denumiri de gen: script kiddies, neophyte, in functie de “nivelul” de nepricepere.
Mai multe detalii aici: https://en.wikipedia.org/wiki/Hacker_%28computer_security%29
Quazar
sâmbătă, 01.09.2012 at 01:35
Derp, sau ungure bulan… 🙂 ma intreb ce ai tu de castigat din asta. Am inteles ca esti un frustrat care ti-a fost spart situ. Dar sa te mai si lauzi prin Alba ca tu ai dat in primire la Dic pe Picos .. Mi se pare cel putin prostesc din partea ta. Eu zic sa te iei de mana cu Lucaciu, mai beti umpic de cernela si face-ti alte situri aiurea precum apulum.ro bleah! Pana si numele e nasol maxim. Precum voi.. Mari experti it! hahaha
La scoala cu voi ma, nu pe forumuri zicand nasoale!