Connect with us
Advertisement

Administrație

Haosul cauzat de şantierele din centrul vechi al Alba Iuliei se apropie de sfârşit. Vezi care străzi vor fi finalizate săptămâna aceasta

Publicat

Şantierele care au împânzit treptat aproape toate străzile din centrul vechi al municipiului Alba Iulia se apropie de finalizare. În ciuda faptului că termenul limită pentru încheierea lucrărilor de reparaţii a fost stabilit doar pentru aprilie 2012, o parte dintre străzile cuprinse în proiectul de reabilitare au fost deja terminate.

Potrivit reprezentanţilor Primăriei Alba Iulia, reparaţiile pe cinci dintre aceste străzi au fost încheiate. Este vorba despre strada Bucureşti, Gheorghe Doja, Basarabiei, Nicolae Titutulescu şi Florilor. Până la finalul acestei săptămâni, alte trei străzi din centrul vechi al municipiului, respectiv Munteniei, Mihai Viteazul şi strada Traian (pe tronsonul cuprins între strada Mihai Viteazul şi Munteniei) vor fi finalizate.

Lucrările au fost cuprinse în proiectul “Reparaţii capitale străzi cu dotare tehnico-edilitară în municipiul Alba Iulia,” în cadrul căruia sunt prevăzute reparaţii si reabilitări ale reţelei de străzi din cartierele Lipoveni şi Maieri. Complementar acestor lucrări, este prevăzută reconversia străzilor care fac legătura între aceste cartiere si alte zone din municipiu.

Valoarea totală a investiţiei este de 32.902.986,20 lei, din care 27.578.980,00 lei cheltuieli eligibile, 84.000 lei cheltuieli neeligibile şi 5.240.006,20 lei TVA.

În ceea ce priveşte celelalte străzi cuprinse în proiect, reprezentanţii Primăriei Alba Iulia au asigurat că se va urgenta finalizarea reabilitării acestora.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement