Eveniment
HARTA REZULTATE BAC 2016: ALBA, pe locul 9 în TOP naţional, în funcţie de rata de promovare a examenului, înainte de contestaţii
Judeţul Alba este pe locul 9 în top naţional, ca rată de promovare a examenului de Bacalaureat, după primele rezultate la examen. 72,7% dintre candidaţi au luat examenul, promovabilitatea la nivel naţional fiind de 66,7%. Dintre cele 56 de medii de 10, două au fost la Alba.
Potrivit Ministerului Educaţiei, rata de promovare înregistrată de absolvenţii care au susţinut probele în prima sesiune a examenului naţional de Bacalaureat 2016 este de 66,7% (cu 0,3 mai mare decât rata de promovare din aceeaşi sesiune a anului trecut). La nivel naţional, au promovat 86.262 (66,7%) de candidaţi dintr-un total de 129.390 de candidaţi prezenţi.
Pe judeţe, cel mai ridicat procent de promovare s-a înregistrat în judeţele Cluj (83,32%), Bacău (79,91%), Braşov (78,21%) Sibiu (77,69%) şi Galaţi (77,65%). Rata de promovare în Capitală este de 68,5%. Judeţele în care rata de promovare s-a situat sub 50% sunt Ilfov (34,15%), Teleorman (48,48%) şi Giurgiu (40,06%).
TOP JUDEŢE după promovabilitate la BAC 2016, rezultate înainte de contestaţii, sesiunea iunie-iulie:
1. Cluj – 83,32%
2. Bacău – 79,91%
3. Brașov – 78,21%
4. Sibiu – 77,69%
5. Galați – 77,65%
6. Iași – 76,51%
7. Brăila – 74,37%
8. Prahova – 73,03%
9. Alba – 72,73%
10. Botoşani – 72,67%
11. Suceava – 71,19%
12. Argeş – 69,92%
13. Vaslui – 69,62%
14. Bistriţa Năsăud – 69,39%
15. Satu Mare – 68,87%
16. Vrancea – 68,64%
17. Vâlcea – 67,26%
18. Maramureş – 66,98%
19. Tulcea – 66,81%
20. Hunedoara – 66,32%
21. Neamţ – 66,13%
22. Covasna – 65,61%
23. Buzău – 65,58%
24. Dolj – 64,31%
25. Ialomiţa – 64,27%
26. Timiş – 63,25%
27. Caraş-Severin – 62,62%
28. Mureş – 61,78%
29. Sălaj – 61,02%
30. Constanţa – 60,52%
31. Arad – 60,21%
32. Harghita – 60,09%
33. Olt – 59,75%
34. Bihor – 58,07%
35. Gorj – 57,42%
36. Dâmboviţa – 56,55%
37. Călăraşi – 55,33%
38. Mehedinţi – 54,48%
39. Teleorman – 48,48%
40. Giurgiu – 40,06%
41. Ilfov – 34,15%
Bucureşti – 68,5%
Potrivit datelor oferite de inspector şcolar general adjunct Dan Cherecheş de la IŞJ Alba, dintre cei 2.450 de candidaţi prezenţi, au promovat examenul 1.782 de candidaţi. Pentru promoţia 2016, rata de promovare a fost de 78,8%, iar pentru cei din promoţiile anterioare, dar care au dat acum examenul, de 24,7%. În total, pe judeţul Alba, rata de promovare este de 72,7%. Comparativ, anul trecut, înainte de contestaţii, promovabilitatea a fost de 74,2%.
În judeţul Alba, au fost 2 medii de 10, 399 medii între 9 şi 9,99, 562 medii între 8 şi 8,99, 465 medii între 7 şi 7,99, 354 medii între 6 şi 6,99.
Vezi şi REZULTATE BAC 2016 în ALBA: Două MEDII de 10 şi 72,7% promovabilitate pe judeţ. TOP cei mai buni absolvenţi de liceu
Vezi TOP LICEE după REZULTATE BAC 2016 în ALBA, înainte de contestaţii. Clasament IŞJ Alba în funcţie de rata de promovare a examenului
Citeşte şi REZULTATELE de la BAC 2016, publicate de Ministerul Educaţiei: Vezi NOTELE şi MEDIILE. Contestaţiile se depun până la ora 20.00
Rezultatele finale vor fi afișate pe data de 16 iulie. Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să fi susținut toate probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale, toate probele scrise, să fi obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, însă media generală să fie 6. Candidații care au fraudat nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.
Absolvenții care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la Bacalaureat au obținut media 10 primesc diplomă de merit.
La nivel naţional, în funcţie de anul şcolar în care au absolvit studiile liceale, 81.490 de candidaţi promovaţi provin din promoţia 2015-2016 (74,1%, rată de reuşită din cei prezenţi), iar 4.772 de candidaţi provin din promoţiile anterioare (24,6%, rată de reuşită).
S-au înregistrat 56 de medii de 10 (cele mai multe în Capitală – 7 medii).
Din totalul celor 137.338 de candidaţi înscrişi, s-au prezentat 129.390 de candidaţi (109.973 din promoţia 2015-2016 şi alţi 19.417 din promoţiile anterioare).
Un număr 7.948 de candidaţi au absentat, în timp ce 42.937 de candidaţi au fost declaraţi respinşi (28.383 din promoţia curentă şi alţi 14.554 din promoţiile anterioare). Au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă 191 de candidaţi. Aceştia nu se vor putea înscrie la următoarele două sesiuni ale Bacalaureatului.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News