Harta sărăciei în România. Zone din Alba și din țară în care populația trăiește în condiții de sărăcie. Decalaje între regiuni

Guvernul a publicat recent un amplu raport privind starea administrațiilor locale și dezvoltarea teritorială în România. Documentul arată că țara noastră este fragmentată în câteva zone dezvoltate și vaste regiuni afectate de sărăcie, lipsa infrastructurii și slaba capacitate administrativă, în special în Moldova, sudul Munteniei și Oltenia.

Guvernul - prin Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) - a publicat vineri, 8 mai, o analiză detaliată a sărăciei în România pentru anul 2024, la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale (UAT) din țară.

Potrivit raportului, România are în prezent 2.862 de comune – cea mai numeroasă formă de organizare administrativă, care acoperă majoritatea teritoriului țării. Aceasta domină peisajul rural și are un rol esențial în furnizarea serviciilor de bază către populația din mediul rural. Comunele sunt compuse din unul sau mai multe sate, unul dintre acestea având rolul de reședință a comunei.

În același timp, România are 216 orașe, distribuite relativ uniform. Se remarcă însă aglomerări mai dense în zonele cu tradiție industrială sau în apropierea marilor municipii.

Totodată, țara noastră are 103 municipii (inclusiv Municipiul București). Municipiile reședință de județ reprezintă noduri administrative majore și concentrează cele mai multe servicii publice de nivel județean. Municipiile care nu sunt reședințe de județ joacă un rol economic și administrativ regional important, fiind în general centre de polarizare pentru zonele înconjurătoare.

Harta privind standardul puterii de cumpărare (2022)

Potrivit documentului citat, se observă că zonele metropolitane consolidate (ex: București-Ilfov, Cluj, Timișoara și câteva alte excepții) sunt singurele care depășesc media UE, în timp ce majoritatea zonelor din țară se află în categoriile inferioare, unele sub pragul de 50%.

Indicele de sărăcie generală

Indicele de sărăcie generală la nivel de UAT pentru anul 2024, furnizat de Ministerul Dezvoltării (MDLPA), reflectă proporția populației care trăiește în condiții de sărăcie multidimensională, în funcție de accesul la venituri, condiții de trai și oportunități economice. Datele folosite pentru calcularea acestui indicator provin de la Ministerul Muncii, INS, Ministerul de Finanțe și Ministerul Dezvoltării.

Harta indicele de sărăcie generală (2024)

Distribuția spațială a sărăciei confirmă persistența unor decalaje structurale majore între regiuni, dar mai ales între mediul rural și urban:

• Cele mai ridicate valori ale indicelui de sărăcie se regăsesc în Moldova, sudul Munteniei, Oltenia și centrul Transilvaniei, unde lipsa infrastructurii, mobilitatea redusă și nivelul scăzut de educație contribuie la adâncirea vulnerabilității sociale.
• În schimb, UAT-urile urbane/urbanizate – în special din jurul municipiilor reședință de județ sau în zone metropolitane – prezintă un nivel al indicelui apropiat de zero, indicând condiții mai bune de viață, acces la servicii și oportunități economice diversificate.

Situația indicelui de sărăcie în județul Alba

Potrivit raportului, în județul Alba, cea mai afectată zonă este zona Munților Apuseni, unde în comuna Scărișoara indicele de sărăcie ajunge la 81%.

În municipiul Alba Iulia indicele este de 44%, la Sebeș - 46%, la Blaj - 51% iar la Aiud - 59%. În cazul orașelor, Abrud are indicele de sărăcie de 53%, Cugir - 54%, Câmpeni - 56%, Teiuș - 64% și Zlatna - 66%.

La polul opus se află comuna Sântimbru, care are un indice de sărăcie de doar 29%.

Milioane de români, fără canalizare

Potrivit raportului publicat de Guvern, lipsa infrastructurii de bază reprezintă una dintre problemele identificate.

Hartă gradul de conectare al populației la servicii de canalizare (2025)

Numeroase UAT-uri, în special din Moldova, sudul Munteniei și Oltenia, se află în categoriile inferioare (sub 40%), semnalând o lipsă persistentă a infrastructurii de canalizare, cu implicații directe asupra sănătății publice și protecției mediului.

În schimb, gradul de conectare este semnificativ mai ridicat în UAT-urile urbane și periurbane din Transilvania, Banat și zona metropolitană București–Ilfov.

Gradul de conectare la servicii de apă potabilă

Conform documentului citat, comparativ cu canalizarea, nivelul de conectare la apă este semnificativ mai ridicat la nivel național, ceea ce reflectă un progres mai susținut în acest domeniu.

Hartă gradul de conectare la servicii de apă (2025)

Majoritatea UAT-urilor din țară se încadrează în intervalele superioare (peste 55%), inclusiv în multe zone rurale.

Cu toate acestea, Moldova și sudul țării continuă să înregistreze proporții scăzute de conectare, semnalând zone în care populația se bazează încă pe surse alternative, inclusiv puțuri sau sisteme individuale de aprovizionare.

Discrepanțele regionale atrag atenția asupra ritmului de implementare a proiectelor de extindere a rețelelor, inclusiv cele finanțate prin POIM sau PNRR și sugerează necesitatea acordării unei priorități strategice pentru extinderea utilităților în zonele cu acoperire slabă.

Discrepanțe în atragerea fondurilor europene

Raportul publicat de Guvern arată diferențe între județe în ceea ce privește capacitatea de a atrage bani europeni și de a implementa proiecte.

Județele cu cele mai mari venituri europene per capita sunt Tulcea, Bihor, Sălaj, Bistrița-Năsăud și Mehedinți, ceea ce indică o mobilizare eficientă a structurilor județene pentru atragerea fondurilor externe în infrastructură, digitalizare, sănătate și dezvoltare regională.

La polul opus sunt județele Timiș, Teleorman, Ilfov, Mureș, Harghita, Bacău, Iași și Suceava care au raportat cele mai mici venituri atrase din fonduri europene per capita. Aceste date semnalează o slabă performanță administrativă în atragerea fondurilor nerambursabile, cu impact direct asupra capacității de investiție a consiliilor județene.

Conform documentului citat, investițiile din fonduri europene s-au concentrat semnificativ în anumite regiuni (ex. Cluj, Bihor, Alba, Ilfov), în timp ce altele au rămas constant subfinanțate (ex. Teleorman, Vaslui, Caraș-Severin), accentuând decalajele teritoriale.

Venituri ale bugetului local generate în comunitate

Veniturile bugetului local generate în comunitate se referă la încasări din impozite pe proprietate, taxe, redevențe, chirii, prestări servicii, amenzi, cota defalcată directă din impozit pe venit. Nu au fost incluse în calcul veniturile locale din vânzări de active și cele primite de la bugetul de stat pentru investiții sau veniturile din fonduri europene. Veniturile totale pentru funcționare ale bugetului local includ veniturile generate în comunitate, sumele defalcate din TVA și subvenții pentru cheltuieli curente de la bugetul de stat și alte administrații.

Hartă venituri ale bugetului local generate în comunitate (2024)

Harta aferentă acestui indicator arată variații semnificative între UAT-uri, însă confirmă tendințele existente descrise în cadrul indicatorilor anteriori.

În unele municipii și orașe dezvoltate (ex. Cluj-Napoca, Oradea, Alba Iulia), peste 68% din veniturile de funcționare provin din surse proprii, ceea ce denotă o autonomie financiară ridicată și un potențial ridicat de planificare strategică multianual. Zonele cu venituri mai ridicate sunt delimitate, ca în cazul altor indicatori, de arcul carpatic - zonele din centrul și vestul acestuia înregistrând procente mai ridicate ale veniturilor proprii în raport cu veniturile de funcționare. Acestor zone li se alătură zona Dobrogei, care beneficiază de un potențial turistic, energetic și comercial major.

În schimb, în numeroase comune și orașe mici aflate în exteriorul arcului carpatic - zona Moldovei, Olteniei și Munteniei, sub 20% din bugetul pentru funcționare este generat local, restul fiind acoperit prin sume defalcate din TVA și subvenții. Aceasta reflectă dependența structurală a multor UAT-uri mici de bugetul de stat, ceea ce le limitează spațiul de decizie și flexibilitatea bugetară.

În unele cazuri, această dependență ridicată nu este cauzată doar de lipsa bazei economice, ci și de subutilizarea bazei de impozitare locale prin: cote scăzute ale impozitelor pe proprietate, scutiri excesive, capacitate administrativă redusă în colectare.