Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, își caută șefi pentru următorii 4 ani. Salariile pe care le oferă sunt enorme și depășesc 1,2 milioane de lei anual. 

Hidroelectrica a publicat anunțul pentru organizarea concursului pentru selecția celor cinci membri ai Directoratului, care vor conduce compania pentru următorii patru ani.

Publicitate

Informația apare într-un document publicat la Bursa de Valori București (BVB), citat de Economedia.

Potrivit anunțului, procedura de selecţie cuprinde două etape succesive.

Prima este selecția dosarelor candidaților și interviu online, iar cea de-a doua presupune un test online, integrarea declarației de intenție și interviuri, pentru candidaţii declaraţi „admişi” după etapa I.

Posturile disponibile la conducerea Hidroelectrica sunt:

  • Director General – Președinte al Directoratului (– Chief Executive Officer CEO) – 1 post
  • Director Financiar (Chief Financial Officer CFO) – 1 post
  • Director Operațional (Chief Operating Officer COO) – 1 post
  • Director de Investiții (Chief Investment Officer CIO) – 1 post
  • Director Administrativ și Logistică (Chief Administrative Officer CAO) – 1 post
Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Salariile pentru aceste posturi sunt enorme. Spre exemplu, actual președinte al Directorarului, Bogdan Nicolae Badea, a câștigat în 2022 suma de 1.253.185 de lei.

În același timp, fiecare membru al directoratului a încasat 1.238.499 de lei.