Actualitate
Hidroelectrica întrerupe sistemul de facturare pentru adaptarea la noua cotă de TVA. Precizările companiei

Compania Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din țară, a anunțat că în perioada 1-10 august sistemul său informatic va fi indisponibil pentru anumite operațiuni privind facturile clienților în contextul măsurilor fiscale care se vor aplica începând de vineri, 1 august.
„Având în vedere modificările legislative privind majorarea cotei de TVA aplicabile energiei electrice de la 19% la 21%, este necesară adaptarea sistemelor noastre informatice la noile reglementări.
Astfel, în perioada 1 -10 august, sistemul nostru informatic de facturare nu va putea emite, storna sau corecta facturi de energie electrică, atât pentru clienții casnici, cât și pentru clienții business”, au transmis reprezentanții companiei de stat Hidroelectrica.
Potrivit Hidroelectrica, toate celelalte servicii – contractare, intermedierea relației cu operatorii de distribuție, alocarea plăților deja efectuate, etc. – vor fi disponibile în continuare.
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România și furnizor pentru peste 600.000 de clienți casnici, are acum, în oferta sa de serviciu universal, un preț mai mare decât în cea concurențială.
Spre exemplu, în județul Alba, în oferta Hidroelectrica de serviciu universal prețul este de 1,29 lei/kwh, în timp ce în oferta concurențială prețul este de 1,11 lei/kwh.
Oferta de serviciu universal a Hidroelectrica este valabilă tot trimestrul 3, deci până la 30 septembrie.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News