Hidroelectrica investește peste 4,9 milioane de lei pentru repararea și întreținerea a patru transformatoare, aflate la CHE Săsciori și Stația de Pompare Gîlceag, pe Valea Sebeșului. 

Hidroelectrica SA a lansat pe 17 august, în platforma SEAP, o licitație pentru servicii de reparare și întreținere a patru transformatoare, de la CHE Săsciori și Stația Pompare Gîlceag.

Publicitate

Valoarea totală estimată a investiției este de 4.920.000 de lei, fără TVA.

Potrivit documentației, serviciile urmăresc lucrări pentru revitalizare ulei si îmbunătăţire stare izolaţie solidă pentru două transformatoare de 25 MVA de la CHE Săsciori şi două transformatoare de 16 MVA de la Staţia de 110 kV Staţie Pompare Gîlceag.

Beneficiile aduse de această achiziţie constau în faptul că se asigură creşterea siguranței în funcţionare pentru cele două transformatoare de 25 MVA care asigură evacuarea energiei
produse de CHE Săsciori (2 x 21MW/) și pentru cele două transformatoare de 16 MVA care asigură alimentarea Hidroagregatelor de Pompare Gîlceag (2 x 10 MW).

Publicitate
Publicitate

Caracteristici generale transformatoare

  • Transformatoare 25 MVA existente la CHE Săsciori:
    • Un = 110/10,5 kV
    • Putere nominală: 25 MVA;
    • Mod răcire: răcirea prin circulaţia forțată a aerului;
    • Frecvența: 50 Hz;
    • Număr faze: 3;
    • An fabricaţie: 1984
    • Tensiunea de scurtcircuit: 12,20%;
    • Masa uleiului: 10,1, t;
    • Masa totală: 30,4 t.
  • Transformatoare 16 MVA existente la Staţia Pompe Gîlceag
    • Un = 110 / 20 / 6,3 kV
    • Putere nominală: 16 / 10 / 16 MVA;
    • Tipul reglajului: cu ploturi;
    • Mod răcire: răcirea prin circulaţia forțată a aerului;
    • Frecvența: 50 Hz;
    • Număr faze: 3;
    • An fabricaţie: 1973;
    • Tensiunea de scurtcircuit: 10,2 / 17,2 / 5,72%;
    • Masa uleiului: 12,2 t;
    • Masa totală: 49,665 t