Aiud
Hoț din Aiud, prins de Poliție în ajunul Crăciunului. A furat patru drujbe, în valoare de 8.500 de lei
Un bărbat de 40 de ani din Aiud, bănuit de furtul a patru drujbe, a fost prins de polițiști. Oamenii legii au reușit să recupereze două dintre obiectele sustrase.
Potrivit IPJ Alba, în 24 decembrie, polițiștii de investigații criminale din Aiud l-au identificat pe un bărbat de 40 de ani, din municipiu, ca persoană bănuită de furtul a 4 drujbe a căror valoare a fost estimată de păgubit la 8.500 de lei.
În zilele de 15 și 22 decembrie 2019, bărbatul ar fi pătruns, prin efracție, într-un imobil aparținând unei societăți comerciale din Aiud, ar fi dezactivat sistemul de supraveghere video și ar fi sustras drujbele.
Cu ocazia activităților de cercetare desfășurate, polițiștii au reușit să recupereze două dintre drujbele furate.
Față de bărbatul bănuit de furt, cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii sale activități infracționale.
foto: arhivă
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News