Un tânăr în vârstă de 20 de ani din Cugir este cercetat penal după ce a intrat într-o locuinţă din oraş şi a furat un laptop şi produse cosmetice.

Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir l-au identificat pe un tânăr de 20 de ani, din oraş, ca persoană bănuită de comiterea unui furt, transmite IPJ Alba.

Publicitate

Din cercetări a rezultat, că în 18 iulie, tânărul ar fi profitat de faptul că uşa unei locuinţe din Cugir a fost lăsată neasigurată şi ar fi sustras un laptop şi produse cosmetice, în valoare totală de 600 de lei.

Prejudiciul a fost recuperat integral şi restituit persoanei păgubite, iar faţă de tânăr a fost întocmit dosar penal în care este cercetat pentru furt calificat.