Actualitate
Hoți de biciclete, prinși de polițiștii din Alba Iulia. Trei bărbați s-au ales cu dosare penale pentru furt calificat

Poliţia Municipiului Alba Iulia a fost sesizată cu privire la faptul că, din scara unui bloc din Alba Iulia au fost sustrase doua biciclete.
La faţa locului s-au deplasat poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia, iar în urma cercetărilor efectuate au reuşit să-i identifice pe B.G.P., de 30 de ani, din Alba Iulia, H.G., de 29 de ani, din Cugir şi pe S.E.I. de 16 ani, din comuna Ciugud, județul Alba, care, în noaptea de 19-20 octombrie, în jurul orelor 01.30, au intrat în scara blocului și prin forțarea lacătului ușii de acces, au pătruns în uscătorul situat la parter, iar din interior au sustras două biciclete, aparținând unor locatari ai acelui bloc.
Bicicletele au fost recuperată și restituite persoanelor vătămate, iar faţă de cei trei bănuiţi de comiterea furtului a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News