Actualitate
Hoți din Alba Iulia și Aiud, prinși de polițiști. Unul a furat un rucsac de la un trecător, pe stradă, iar altul a plecat cu sticle de băutură fără să plătească, dintr-un magazin
Poliţiştii din Alba Iulia şi Aiud au prins doi tineri care au furat bunuri. Unul a sustras rucsacul unui tânăr și a vândut telefonul pe care l-a găsit în bagaj. Al doilea a furat două sticle cu băuturi alcoolice dintr-un magazin.
Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Alba Iulia l-au identificat, joi, pe un tânăr de 26 de ani, din Alba Iulia, ca persoană bănuită de comiterea unui furt cu un prejudiciu în valoare de 500 de lei, transmite IPJ Alba.
În 21 aprilie, în jurul orei 19.00, în timp ce se afla pe strada Poligonului din Alba Iulia, i-a sustras unui alt tânăr un rucsac în care avea un telefon mobil şi cheia apartamentului. Ulterior a valorificat telefonul, unei terţe persoane. Întregul prejudiciu a fost recuperat, iar faţă de tânărul bănuit de comiterea faptei a fost întocmit dosar penal pentru furt.
Tot joi, poliţiştii de investigaţii criminale l-au identificat pe un bărbat de 35 de ani, din municipiul Aiud care, în data de 10 iulie, în timp ce se afla în magazinul unei staţii de carburanţi din municipiul Alba Iulia, ar fi sustras două sticle cu băuturi alcoolice, în valoare de 301 de lei. Şi în acest caz, faţă de persoana bănuită de comiterea faptei, cercetările sunt continuate pentru furt.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News