Connect with us
Publicitate

Actualitate

Hoț de telefoane, identificat de polițiști în Abrud. Prejudiciul a fost recuperat parțial

Publicat

Un bărbat din Abrud, suspect de furtul a două telefoane mobile, a fost identificat de polițiști. Acesta sustrăsese telefoanele unor clienți dintr-un bar din oraș. Unul dintre telefoane a fost recuperat și înapoiat posesorului, iar polițiștii continuă cercetările pentru recuperarea întregului prejudiciu și, eventual, stabilirea întregii activități infracționale a bărbatului.

Joi,17 mai 2012, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Oraşului Abrud, l-au identificat pe principalul suspect de comiterea unui furt în legătură cu care poliţia a fost sesizată la data de 9 mai 2012.

Din primele cercetări ale polițiștilor a rezultat faptul că, în noaptea de 8 spre 9 mai 2012, în jurul orei 4.00, T.C.V., de 30 de ani, din Roşia Montană, în timp ce se afla într-un local public din Abrud, a sustras două telefoane mobile aparţinând unor clienţi ai localului.

Unul dintre telefoanele mobile a fost recuperat şi restituit păgubitului.

Faţă de T.C.V., cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat precum şi pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale şi recuperarea integrală a prejudiciului.

FOTO: Arhivă

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate