Connect with us
Advertisement

Actualitate

iCEE.fest: UPGRADE 100. Cel mai amplu festival dedicat Internetului și transformării digitale din regiune, la Bucureşti

upgrade 100 final

Publicat

Joi şi vineri, 200 de speakeri și invitați, reprezentanți ai marilor companii focusate pe Internet și noile tehnologii vor urca pe cele 8 scene ale festivalului UPGRADE 100, noul concept al festivalului iCEE.fest – care are loc la „Grand Cinema & More”, din Băneasa Shopping City.

Peste 3.000 de profesioniști, mari companii dar și startupuri din domeniu, din 15 țări, au confirmat participare – organizatorii anunțând suspendarea posibilității de a rezerva bilete online azi la ora 18.00.

Festivalul, lansat la București în 2012, a ajuns la cea de-a 8-a ediție și are o nouă poziționare, care analizează impactul schimbărilor provocate de digital în toate domeniile de business – fără să renunțe la atenția acordată zonei de comunicare digitală, media și marketing online, un numitor comun, care leagă toate industriile influențate de explozia Internetului.

Schimbarea numelui nu vine doar ca urmare a faptului că aria de preocupări și domeniile acoperite de festival s-au schimbat, în timp – ajungând în zone precum fintech, blockchain, e-health, guvernare publică – , dar nici focusul festivalului nu mai e strict pe Europa Centrala și de Est, ci pe toate piețele emergente din regiune. Avem un număr important de participanți care vin din afara CEE iar România a ajuns la nivelul la care poate găzdui un eveniment amplu, internațional și relevant pentru o arie geografică mai largă”, explică antreprenorul Dragoș Stanca, fondator și organizator al festivalului.

Printre experții care vor acoperi 11 linii de conținut variate, care sunt listate aici, se numără co-fondatorul „Singularity University”, Salim Ismail – care a numit evenimentul de la București „cel mai mare festival de transformare digitală pe care îl cunosc, în Europa” – futuristul Matthew Griffin, celebrul speaker David JP Phillips sau fostul CEO al XPrize Foundation, Marcus Shingles.

Lor li se adaugă alți autori cunoscuți de cărți, studii, dar și experți ai marilor agenții de media, creație, producție sau performance marketing, precum și reprezentanți ai unor giganți globali ai internetului și tehnologiei – Google, Facebook, LinkedIn, Accenture, Salesforce, Thales Alenia Space, UiPath și mulți alții.

Printre cei care vor prezenta se numără și agentul FBI Dean Kinsman, specializat în cyberwar și securitate cibernetică.

Anul acesta, festivalul lansează și un amplu eveniment-satelit – două scene, dintre care una, principală – dedicat startupurilor, investitorilor și corporațiilor interesate să investească în idei și antreprenori aflați la început de drum, oferind un premiu de 50.000 de euro ideii de business care va câștiga competiția „UPGRADE 100 Elevator Pitch”.

  • Detalii despre oferta pentru startupuri și fondurile de investiții sunt aici.

Grație unor sponsori, o parte din startupuri, precum și studenții cu probleme materiale au beneficiat de acces gratuit, pe bază de înscriere.

Din festival nu va lipsi nici anul acesta divertismentul, stand-up comedy cu celebrul actor Jeff Leach, un moderator robot, concerte live, muzică și DJ care vor asigura buna dispoziție în UPGRADE 100 Summer Playground, la care se adaugă diverse activări ale partenerilor evenimentului, ce se vor desfășura în zona experimentală (indoor și outdoor) a festivalului.

iCEE.fest: UPGRADE 100 are loc la Grand Cinema & More din Bucuresti peste două zile, joi si vineri, 13 si 14 iunie, cu sprijinul Orange, Nissan, George – BCR, Coca-Cola, GLO, mPlatform, MedLife, Verizon Media, SalesForce, MedLife, Majoritas Academy și a altor susținători.

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement