Connect with us
Publicitate

Actualitate

IGPR: Întoarcere din minivacanţă, în siguranţă. Atenţionări pentru cei aflaţi, astăzi, în trafic

masina politia

Publicat

masina politia 1 Poliţiştii sunt la datorie, marţi, în toată ţara, pentru a asigura fluenţa traficului rutier și pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente grave. Peste 1.600 de poliţişti de la rutieră, sprijiniți de colegii de la ordine publică, vor fi prezenţi în stradă și vor folosi peste 340 de aparate radar, transmite IGPR.

Poliția Română a suplimentat numărul poliţiştilor aflați în stradă, în minivacanța de Sfânta Maria.

Sunt monitorizate, în special, traseele de deplasare dinspre staţiunile turistice către Capitală şi celelalte aglomerări urbane, autostrăzile A1, A2 şi A3 şi sectoarele dinspre punctele de trecere a frontierei. În acţiuni sunt angrenaţi şi poliţişti de la ordine publică, pentru a acorda sprijin colegilor de la rutieră.

În primele patru zile ale acestui weekend prelungit, poliţiştii au constatat peste 3.000 de infracţiuni, au aplicat aproximativ 30.000 de sancțiuni contravenționale, au reţinut aproape 2.000 de permise de conducere și au retras 534 de certificate de înmatriculare auto.

Poliţia Română recomandă conducătorilor auto să adopte o manieră prudentă de a conduce, fără bruscarea comenzilor vehiculelor.

Efectuați fiecare manevră rutieră după o temeinică asigurare şi evitați depăşirile care, în condiţiile unui trafic rutier aglomerat, se dovedesc extrem de periculoase. 

Păstraţi o distanţă corespunzătoare în mers, astfel încât să puteţi opri în condiţii de siguranţă dacă cel care rulează în faţa dumneavoastră frânează brusc!

După efectuarea fiecărei depăşiri, reveniţi pe banda de circulaţie pe care vă deplasaţi iniţial.

Nu acceleraţi când un alt autoturism se angajează în depăşirea vehiculului condus de dumneavoastră!

Folosiți luminile de avarie când încheiați o coloană care opreşte sau încetineşte brusc.

Pe banda de urgenţă a autostrăzii este interzisă oprirea.  În caz de necesitate, aceasta trebuie să poată fi folosită de autovehiculele cu regim de circulaţie prioritară.

Pe autostradă, acordați prioritate la ieşirea din spaţiile de servicii.

Înainte de a porni la drum, asiguraţi-vă că toţi ocupanţii şi-au pus centurile de siguranţă, precum şi dispozitivele de fixare pentru copii!

Respectați limita legală de viteză, întrucât viteza excesivă şi cea neadaptată la condiţiile de drum sau trafic reprezintă principalul factor generator al accidentelor rutiere în România.

InfoTrafic

În jurul amiezei, traficul rutier era intens pe DN1 Ploiești – Brașov. Pe sensul de urcare (către Brașov), era aglomerație la Comarnic și pe tronsonul Buşteni – Azuga.

Șoferii sunt sfătuiți să respecte regulile de circulație și să manifeste disciplină în trafic. De asemenea, pentru evitarea ambuteiajelor, automobiliștii care doresc să se deplaseze pe ruta Ploiești – Brașov pot lua în considerare traseul alternativ DN1A Ploiești – Vălenii de Munte – Cheia – Săcele – Brașov.

În județul Olt, DN64 Caracal – Drăgășani a fost închis pentru toate categoriile de autovehicule, pe tronsonul kilometric 34 – 40+915 metri, între localitățile Găneasa și Pleșoiu. Măsura a fost luată din cauza degradărilor apărute la podul de la kilometrul 35+900 de metri, situat peste Valea Negrișoara. Circulația rutieră se desfășoară pe ruta DN65, km 42+400, Găneasa – Salcia – DJ677 – Pleșoiu și retur. Variantele de circulație sunt semnalizate conform normelor rutiere în vigoare.

Pe autostrada A1 Deva-Sibiu, la kilometrul 315 (în zona Sebeş-Pianu), circulaţia se desfăşoară doar pe banda a doua, deoarece se execută lucrări de consolidare a terasamentului pe direcţia Sibiu.

În judeţul Ilfov, până în data de 1 septembrie 2017, circulația pe DN5 se desfăşoară cu unele restricții la kilometrul 9+300 de metri, ca urmare a lucrarilor efectuate la un podeț.

Pe DN73C, în județele Argeș şi Vâlcea, din cauza unor alunecări de teren, pe tronsonul Curtea de Argeş – Burluşi, între kilometrii 46 și 56, este restricţionată circulaţia autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 12,5 tone, iar pe tronsonul Burluşi – Piatra, între kilometrii 56 şi 61, nu este permis accesul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone. Ruta ocolitoare pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 12,5 tone este DN73C Burluşi – DJ678A – DN7 Deduleşti.

În județul Buzău, pe DN10 Buzău – Brașov, la kilometrul 86+300 de metri, în zona localităţii Siriu, din cauza surpării acostamentului pe o lungime de aproape 40 de metri, în urma cedării unui zid de sprijin, a fost impusă restricţie pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone. Ruta ocolitoare pentru traficul greu este DN1B Buzău – Ploieşti, DN1A Ploieşti – Cheia – Săcele, DN1 Săcele – Braşov.

În judeţul Suceava, din cauza unui pod avariat de o viitură, traficul greu (autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone) este restricţionat pe DN17A, pe tronsonul Vatra Moldoviţei – Ciumârna, între kilometrii 23 şi 27.

Pe DN13C, pe sectorul Vânători (judeţul Mureş) – Cristuru Secuiesc (judeţul Harghita), este restricţionată circulația autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată mai mare de 10 tone, din cauza unui podeţ avariat de o viitură.

DN67C- Transalpina este redeschis în totalitate. Pe tronsonul Rânca (km 34+800, judeţul Gorj) – Obârşia Lotrului (km 59+800, judeţul Vâlcea), accesul este permis doar în intervalul orar 07:00 – 20:00, însă numai pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică de 7,5 tone. Există şi restricţie de viteză de 30 km/h.

S-a redeschis și DN7C-Transfăgărășan, între Piscu Negru și Bâlea-Cascadă (tronsonul kilometric 104 – 130+800, care se închide pe timp de iarnă). Pe acest sector este interzisă circulația pe timpul nopții, între orele 21:00 și 07:00, din cauza vizibilității reduse (ceață) și a fenomenelor meteorologice neprevăzute ce pot pune în pericol siguranța participanților la trafic. CNAIR informează că sectoarele cu pericol de căderi de stânci, pietre și viituri sunt între kilometrii 56+700 și 132+800.

În perioada 16 – 17 august 2017, în intervalul orar 22:00 – 5:00, traficul rutier pe DN1A va fi oprit la kilometrul 12+950 de metri, în vederea executării unor lucrări (reabilitare pod CF km 1+510 – linia colectoare Mogoşoaia).
Circulaţia rutieră se va desfăşura deviat, pe următoarea rută ocolitoare:
DN Centura Bucureşti, km 64+400 – intersecţie DN1A, km 12+260 – DN 7 km 11+500 – DN 7 km 13+200 – Centura Bucureşti (varianta veche) – DN 1A km 13+300 şi retur.

Până în data de 31 august 2017, în judeţul Olt, se execută lucrări de reparaţii la podul peste râul Olt, situat pe DN65, la ieşirea din municipiul Slatina către Craiova. Pe pod se circulă pe o bandă, alternativ, cu ajutorul semafoarelor electrice. În zona de lucru se formează coloane de autovehicule.

 

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate