Connect with us
Publicitate

Actualitate

Ilegalități la alegeri trecute cu vederea de oamenii legii: PNL Alba cere demiterea comandantului Poliției Ocna Mureș și anchetă internă. Vezi răspunsul IPJ

Publicat

PNL Alba cere demiterea comandantului Poliției Ocna Mureș și efectuarea unei anchete interne pentru tragerea la răspundere a polițiștilor care s-au aflat în serviciu în perioada 7-12 iunie, în perioada alegerilor locale. Potrivit liberalilor, comandantul ar fi tolerat prezența mai multor persoane care adresau injurii la adresa candidaților USL fără să intervină și ar fi neglijat să cerceteze anumite aspecte de natură ilegală aduse în atenția sa.

Vă prezentăm comunicatul făcut public de biroul de presă al PNL Alba:

„În orașul Sodei, pedeliștii n-ar fi câștigat fără agresiuni, șantajuri, atacuri murdare, intimidări și dacă nu s-ar fi bucurat de delăsarea polițiștilor! Până la alegerile din 10 iunie, se pare că reprezentanții PD-L, susținuți direct sau indirect de reprezentanții locali ai Poliției Române, au încercat să inducă electoratului o stare de incertitudine sau de discreditare a candidaților USL în orașul Ocna Mureș. Este posibil ca acestea să fi fost acțiuni premeditate și coordonate de la nivel județean, de conducerea PDL Alba.

PNL Alba solicită demiterea comandantului Poliției din Ocna Mureș și efectuarea unei anchete interne, pentru tragerea la răspundere a polițiștilor care s-au aflat în serviciu în perioada 07/08 iunie 2012, 10/11 iunie 2012 si 11/12 iunie 2012.

În preziua alegerilor, în tot orașul Ocna Mureș mai multe persoane au răspândit ”fluturași” prin care candidatul USL – indicat prin foto – declara că se retrage din cursa electorală îndemnând cetățenii să voteze contracandidatul reprezentat de PD-L. Această faptă intră în sfera contravenționalului – cu trimitere către sfera infracțiunii. Culmea este că în acest caz, deși a fost solicitat în mod expres, comandantul Poliției din Ocna Mureș nu a întreprins nicio măsură. El a beneficiat de sprijinul nemijlocit al prof. Augustin Dragut – primar în exercițiu în momentul respectiv și candidat calomniat – în sensul că acesta i-a oferit polițistului mai multe nume, dar comandantul poliției locale nu a întreprins nicio cercetare și nu a dispus nicio măsură. Nici măcar cu caracter contravențional.

Mai mult decat atât, șeful Poliției locale a tolerat prezența mai multor persoane în zilele de 08 și 09 iunie 2012, care stăteau în fața Primăriei Ocna Mureș și care fie îndemnau cetățenii să voteze candidatul PD-L, fie proferau injurii la adresa candidaților USL, sau a membrilor famililor acestora.

Interesant că în chiar ziua alegerilor comandantul Poliției din Ocna Mureș a părut să fie inexistent. Astfel, au fost mai multe incidente semnalate in jurul sectiilor de votare (membri PD-L sau familiile acestora, care îndemnau cetățenii să voteze candidații PD-L ) fără a se lua împotriva lor nicio măsură.

Ca o încununare a neimplicării comandantului Poliției Ocna Mureș în păstrarea ordinii și legalității procesului electoral, în noaptea de 11/12 iunie 2012, de la orele 20:00 până la orele 02:00, s-au petrecut fapte deosebit de grave. Astfel, un candidat al USL pentru funcția de consilier local, căruia nu-i dăm numele din motive lesne de ghicit, a fost amenințat cu moartea și cu faptul că i se vor viola soția și fiica. Aceste amenințări au fost proferate deschis de un grup de peste 25 de cetățeni de etnie rromă din zona Colonia Mălinului (cartier Soda), aflați vizibil sub influența alcoolului. Victima acestei agresiuni a sunat atât la nr. Unic de urgență, 112, cât și la Poliția Ocna Mureș, dar și la IPJ Alba. Abia după multe insistențe privind primejduirea vieții și a integrității acestei familii, precum și după intervenția avocatului familiei, Poliția Ocna Mures a catadicsit să trimită o mașină în care se aflau doi agenți. Împotriva agresorilor respectivi nu s-a dispus nicio măsură și doar norocul, precum și cantitatea mare de alcool ingerată de beligeranți, l-au ajutat pe candidatul agresat să scape cu bine. Informații din partea unor polițiști onești care doresc să-și păstreze anonimatul, par să indice faptul că, în timpul acestor incidente nocturne, comandantul Poliției Ocna Mureș nu era de găsit, deoarece probabil se afla la ”Balta” de la Noșlac, sărbătorind alături de candidatul PD-L pentru Primăria Orașului Ocna Mureș.

Considerăm că a venit momentul ca IPJ Alba să efectueze o anchetă riguroasă la Poliția Ocna Mureș și să ia măsuri legale împotriva unui șef al Poliției care se comportă în oraș ca un vechil pe feuda PDL!”.

Marţi, ca câteva ore de la publicarea materialului, reprezentanţii IPJ Alba au transmis un comunicat, pe care vi-l prezentăm în continuare:

„Referitor la articolele apărute în cursul zilei de azi, 19.06.2012, în presa locală prin care un partid politic reclamă ilegalităţi cu ocazia alegerilor locale din Ocna Mureş, comunicăm că toate incidentele electorale reclamate la Poliţia Oraşului Ocna Mureş în perioada campaniei electorale şi imediat după alegerile pentru administraţia publică locală, din 10.06.2012, au fost înregistrate, iar cu privire la aspectele semnalate în articol, precizăm următoarele:

1. La Serviciul de Investigaţii Criminale se află în lucru, un dosar de cercetare penală în care, ofiţeri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, efectuează cercetări referitoare la distribuirea, în data de 09.06.2012, în oraşul Ocna Mureş, de fluturaşi, prin care candidatul unei formaţiuni politice anunţa că se retrage din cursa electorală, îndemnând cetăţenii să-l voteze pe contracandidatul său.

În acest dosar se fac cercetări cu privire la două plângeri, una depusă de o formaţiune politică şi una de unul dintre candidaţii la funcţia de primar al Oraşului Ocna Mureş. Aceste plângeri au fost depuse şi înregistrate la Poliţia Oraşului Ocna Mureş care le-a înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud pentru atribuirea de număr unic şi ulterior, pentru continuarea cercetărilor, au fost preluate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba.

Până la această dată ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale au desfăşurat activităţi de cercetare şi investigaţii, pentru identificarea persoanelor implicate în acest incident electoral.

2. Referitor la aspectele privind actele de violenţă şi ameninţare comise în data de 11.06.2012, precizăm că în data de 12 iunie 2012, la Poliţia Oraşului Ocna Mureş a fost depusă o sesizare semnată de 29 de persoane din Ocna Mureş care îşi exprimau nemulţumirea cu privire la atitudinea lui D.D., de 44 de ani, din Ocna Mureş, care, le aduce injurii şi care la data de 11.06.2012, i-a agresat pe stradă pe B.I. şi B.G. Cei doi nu au înţeles să depună plângere împotriva lui D.D. pentru lovire sau alte violenţe.

Sesizarea celor 29 de persoane a fost înregistrată la Poliţia Oraşului Ocna Mureş iar ulterior la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, în prezent efectuându-se cercetări faţă de D.D., sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă pedepsită de art. 321 din Codul Penal.

În aceeaşi zi, 12.06.2012, D.D., a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Aiud, o plângere împotriva mai multor persoane, sub aspectul comiterii infracţiunii de ameninţare.

Cele două dosare au fost preluate de ofiţeri din cadrul I.P.J. Alba – Serviciul de Investigaţii Criminale, care efectuează cercetări în vederea soluţionării lor.

Din verificările efectuate până în prezent, reiese că la data de 11.06.2012, orele 21,05, prin apelul unic de urgenţă 112, Poliţia Oraşului Ocna Mureş, a fost sesizată de către D.D., cu privire la faptul că pe strada Mălinului din Ocna Mureş, mai multe persoane provoacă scandal.

La locul evenimentului s-a deplasat o patrulă de siguranţă publică care a constatat că cca. 40 de persoane se aflau în stradă şi adresau ameninţări la adresa lui D.D., care se afla în locuinţa sa iar de la balcon le răspundea provocărilor.

La scurt timp după intervenţia poliţiştilor, persoanele din stradă, implicate în scandal, au părăsit locul incidentului, fără ca între D.D. şi acestea să aibă loc o altercaţie.

Cauza conflictului a constituit-o comportamentul lui D.D., care, în data de 11.06.2012, i-ar fi agresat fizic pe B.G. şi B.I., din Ocna Mureş.

3. Referitor la nemulţumirea privind pe şeful Poliţiei Oraşului Ocna Mureş, conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba a dispus ca un colectiv de ofiţeri specialişti să verifice aspectele semnalate, urmând ca, în funcţie de rezultatul acestor verificări să fie dispuse măsuri legale.”

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate