Eveniment
Ilie Bolojan va asigura interimatul funcției de președinte al României, din 12 februarie. Decizie la CCR
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Ilie-Bolojan.jpg)
Interimatul funcției de președinte al României se asigură de președintele Senatului, Ilie Bolojan, a comunicat, marți Curtea Constituțională.
Totodată, CCR a constatat că funcția de președinte al României devine vacantă în urma demisiei lui Klaus Iohannis.
Curtea Constituțională a luat act de demisia președintelui Klaus Iohannis. Ca urmare, în numele legii, CCR hotărăște: „Constată că funcția de Președinte al României devine vacantă, începând cu data de 12 februarie 2025, ca urmare a demisiei domnului Klaus-Werner Iohannis din funcția de Președinte al României”.
Totodată, CCR „constată că vacanța funcției de Președinte al României este o împrejurare care justifică interimatul în exercitarea funcției de Președinte al României, începând cu data de 12 februarie 2025”.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/01/Tobimar-Angajari.gif)
De asemenea, CCR „constată că, în conformitate cu dispozițiile art.98 alin.(1) din Constituție, interimatul funcției de Președinte al României se asigură de președintele Senatului, domnul Ilie-Gavril Bolojan, începând cu data de 12 februarie 2025”, potrivit Mediafax.
Decizia este definitivă și general obligatorie. Prezenta hotărâre, pronunțată în ședința din data de 11 februarie 2025, se comunică Parlamentului și Guvernului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, a precizat CCR.
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2025/02/artinstall4.gif)
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
![](https://alba24.ro/wp-content/uploads/2021/09/sigla_alba24_300-x-92-1.png)