Cetatea din Alba Iulia va beneficia de un sistem spectaculos de iluminare. Primăria municipiului a postat pe SICAP (fostul SEAP) un anunț de achiziție al unui sistem de ”iluminat arhitectural dinamic” pentru Cetatea Alba Carolina. Valoarea estimată a contractului este de peste 5,6 milioane de lei, la care se adaugă TVA.

Publicitate

Surse din cadrul instituției au declarat pentru Alba24.ro că în competiția pentru contract s-au înscris 4 firme, însă alte detalii nu pot fi oferite până după finalizarea procedurii.

Suma reprezintă execuția lucrărilor și asistența tehnică în perioada de implementare. Din această sumă, proiectarea a fost estimată la 120.000 de lei (plus TVA), asistența tehnică la 3.500 de lei, iar lucrările de execuție ar putea ajunge la maxim 5.529.456 de lei. Teoretic, aceste sume se diminuează pe parcursul licitației, în funcție de ofertele celor 4 firme.

Publicitate
Clinica Balneomed Articol 728x90

Toate condițiile de participare au fost postate pe siteul destinat achizițiilor publice.