Connect with us
Publicitate

EVENIMENT

Imnul naţional, intonat la Parlament înainte de fiecare ședință. Modificare de regulament

Publicat

Imnul naţional ar urma să fie intonat la începutul fiecărei şedinţe de plen a Camerei Deputaţilor, a Senatului şi al şedinţelor comune.

Propunerea este prevăzută în proiecte de modificare a regulamentelor celor două Camere parlamentare.

Proiectele îi au ca iniţiatori pe preşedintele interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi pe deputatul PNL Gigel Ştirbu, mai mulţi parlamentari liberali fiind co-iniţiatori.

Normele în vigoare prevăd intonarea imnului în Senat şi Camera Deputaţilor la începutul fiecărei sesiuni parlamentare.

Cum este motivată propunerea

„Imnul de stat, drapelul, Ziua naţională, stema şi sigiliul statului reprezintă ceea ce numim simbolurile naţionale, conform Constituţiei. (…) Este oportună intonarea Imnului Naţional al României la începutul fiecărei şedinţe de plen şi nu doar la deschiderea fiecărei sesiuni parlamentare, pentru o mai bună promovare a simbolurilor naţionale.

Imnul nostru, ‘Deşteaptă-te române!’, reprezintă un catalizator al coeziunii naţionale şi sociale, iar prin spiritul mobilizator şi energia transmise, devine suma eforturilor depuse pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre, de a construi o Românie puternică şi prosperă în Europa din lume.

Suntem obligaţi să onorăm acest simbol naţional, cinstind astfel memoria celor care au contribuit la consolidarea statului român. Imnul de stat este unul mobilizator care i-a motivat şi unit pe români în momente cruciale ale istoriei şi intonarea sa constituie întotdeauna un motiv solemn şi un motiv de mândrie”, argumentează iniţiatorii în expunea de motive.

sursă: Agerpres

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







Dacă ți-a plăcut articolul:



ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate