ECONOMIE
Împrumuturi fără dobândă pentru proiectele cu finanţare nerambursabilă. Lege promulgată de președintele Iohannis
Pentru proiectele cu finanţare nerambursabilă vor putea fi acordate împrumuturi fără dobândă de către autorităţile deliberative.
Prevederea se regăsește în actul normativ pentru modificarea şi completarea art.72 din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale.
Acesta a fost promulgat luni, de președintele Klaus Iohannis.
Actul normativ introduce posibilitatea ca împrumuturile fără dobândă din bugetul local să poată fi acordate de către autorităţile deliberative şi în cazul implementării unor proiecte cu finanţare nerambursabilă de către instituţiile subordonate.
„Autorităţile deliberative pot aproba împrumuturi fără dobândă din bugetul local, pe bază de convenţie şi pentru asigurarea implementării proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile”, prevede legea.
Împrumuturile se rambursează integral într-un an
Actul normativ mai stipulează că împrumuturile se rambursează integral în termen de un an de la data acordării.
Excepție sunt cele pentru care termenul de rambursare este data restituitii tranşei finale din partea finanţatorului. În acest caz, termenul de rambursare este de 5 zile lucrătoare de la primirea tranşei finale.
Motivul modificării din lege
Potrivit iniţiatorilor, cadrul legislativ actual nu permite ordonatorilor principali de credite acordarea de împrumuturi către instituţiile subordonate, cu excepţia momentului înfiinţării acestora.
„Completarea art. 72 din Legea 273/2006 se impune pentru a asigura nevoia de disponibil a instituţiilor subordonate ordonatorilor principali de credite în cazul obţinerii de către acestea a unor finanţări nerambursabile de la bugetul de stat sau în urma depunerii de proiecte cu finanţare europeană”, se arată în expunerea de motive.
Iniţiatorii – 50 de parlamentarii PSD, PNL şi UDMR – amintesc că, în prezent, la nivelul unităţilor administrativ teritoriale locale, instituţiile subordonate ordonatorului de credite principal pot beneficia direct de contracte de finanţare europeană nerambursabilă sau de la bugetul de stat.
„În implementarea proiectelor de investiţii, instituţiile trebuie să asigure din veniturile proprii disponibilităţile financiare de la data plăţii lucrărilor executate, serviciilor prestate, bunurilor livrate până la rambursarea din partea finanţatorului.
Instituţiile beneficiare nu pot asigura întotdeauna disponibilităţile financiare pentru a acoperi costuri care se recuperează ulterior”, au explicat ei.
sursă: Agerpres
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul:
ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.