Connect with us
Advertisement

Actualitate

Imunolog, vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale: Repetarea vaccinului de mai multe ori ar putea crea totuși probleme

Publicat

Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale şi coordonatorul Centrului OncoGen, prof. dr. Virgil Păunescu, a declarat, joi, în cadrul unei mese rotunde online cu tema „Progresul ştiinţific şi tehnologic în dezvoltarea de vaccinuri împotriva coronavirusurilor (SARS-CoV-2).

Experienţa pandemiei de COVID-19″, că administrarea dozelor de vaccin actuale, care ne protejează şase luni, sunt necesare pentru a nu face forme severe de boală.

„Trebuie să facem oricâte doze de vaccin vor fi necesare şi oricâte valuri vor veni, pentru că prin fiecare doză suntem protejaţi şase luni de forme grave de boală, altfel riscăm, chiar şi cei vaccinaţi, să facem forme grave de boală.

Vaccinarea, în special a persoanelor vulnerabile, îi scuteşte pe aceştia de formele grave şi este lucru dovedit”, a spus dr. Păunescu.

Repetarea vaccinului de mai multe ori ar putea crea totuşi probleme

Imunologul şi-a exprimat însă şi îngrijorarea că „repetarea vaccinului de mai multe ori ar putea crea totuşi probleme. Este greu să spui cum va reacţiona sistemul imun la o stimulare repetată cu acelaşi stimul (…).

Vaccinul nu rămâne doar la locul injecţiei, ci circulă (…) şi repetarea oricărei vaccinări, mai ales din şase în şase luni, pe mine mă îngrijorează puţin”.

Răspunzând unor întrebări, dr. Virgil Păunescu a afirmat că dacă populaţia observă că autorităţile politice sau sanitare nu sunt complet transparente şi par să ascundă anumite lucruri, apare sentimentul că „se forţează vaccinarea”, iar reacţia este întotdeauna de retragere.

Vicepreşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale a explicat că coordonarea vaccinării trebuie făcută de specialişti, de medici, care însă „nu au reflexe democratice consolidate”, prin natura profesiei lor.

În schimb, spune Păunescu, clasa politică, sub presiunea mediatică care intervine virulent când „nu mai sunt paturi libere în ATI”, vine de multe ori cu măsuri radicale respinse de populaţie.

„În sala de chirurgie nu se negociază intervenţia, ci medicul decide ce trebuie să facă”, a argumentat imunologul.

Dacă se pune presiune pe virus, el va cauta o cale de scăpare

În altă ordine de idei, Virgil Păunescu a arătat că în mod teoretic, dacă se pune presiune pe un virus, cu tratamente sau cu vaccinuri, el va căuta o „cale de scăpare” şi face mutaţii, iar pericolul e mare, că „ne putem trezi cu mutaţii care pot fi agresive”.

El spune că până acum soluţia de a rezolva problema pandemică prin vaccinare nu s-a dovedit că funcţionează şi există o serie de mutaţii ale virusului care vin şi din zone de pe mapamond în care populaţia nu a fost supusă vaccinării.

„Nu avem date pe termen lung despre efecte secundare ale vaccinării, pentru că nu a trecut acel termen lung. Ce mă îngrijorează pe mine este că repetarea vaccinului de mai multe ori ar putea crea totuşi probleme.

Este greu să spui cum va reacţiona sistemul imun la o stimulare repetată cu acelaşi stimul (…).

Vaccinul nu rămâne doar la locul injecţiei, ci circulă şi el şi repetarea oricărei vaccinări, mai ales din şase în şase luni, pe mine mă îngrijorează puţin”, a detaliat Păunescu.

El a mai afirmat, răspunzând altei întrebări, că vaccinurile care se află acum pe piaţă sunt urmare a unei „decizii politice”, iar ţările care le produc acum reprezintă „o decizie politică”.

„În loc de colaborare am avut parte de competiţie (cei de la OncoGen Timişoara, care au dezvoltat încă din primăvara anului trecut un „vaccin românesc”, n.r.).

Lumea nu s-a îngrămădit la noi (să cumpere vaccinul, n.r.), România nu a vrut să joace niciun rol în această competiţie.

Cuba a ieşit cu două vaccinuri, pentru că au vrut să iasă pe piaţă, să arate că sunt o putere tehnologică”, a încheiat dr. Virgil Păunescu.

Cine este prof. dr. Virgil Păunescu

Virgil Păunescu: Doctor, Profesor de Imunologie, Directorul Centrului OncoGen, Vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale, Fost Consilier Prezidențial pe Sănătate. Șef Proiect Vaccin împotriva Covid-19

Agerpres

foto: facebook.com/virgilpaunescu

Urmăriți Alba24.ro și pe Google News

Comentează

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *







ȘTIREA TA - trimite foto/video la Alba24 prin Facebook, WhatsApp, sau prin formularul online.

Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement
Advertisement