Actualitate
În 11 octombrie, PSD își alege președintele. Liviu Dragnea este opțiunea liderilor din județul Alba
Liderii PSD Alba îl susțin de Liviu Dragnea pentru funcția de președinte al Partidului Social Democrat. Toți cei aproximativ 8.500 de membri din județ se pregătesc pentru alegerile interne din data de 11 octombrie, care se vor desfășura în fiecare localitate.
Președintele PSD Alba, Ioan Dîrzu, a precizat în cadrul unei conferințe de presă că în data de 11 octombrie se va organiza scrutin intern pentru șefia partidului. Acesta și-a și exprimat preferința, spunând că el îl consideră pe Liviu Dragnea cea mai potrivită alegere.
„Din punctul meu de vedere, și vreau ca aici să îmi exprim doar opțiunea personală, eu cred că cel mai potrivit pentru partidul nostru este Liviu Dragnea. Cred că are experiența, are determinarea, este un bun manager și este omul de care partidul nostru are nevoie în viitoarele competiții electorale, și urmează două foarte importante, anul viitor. Din câte am observat, este și câștigătorul. Rămâne de văzut opțiunea Comitelului Executiv, totodată opțiunea electoratului PSD la nivel de județ Alba”, a spus Ioan Dîrzu, președintele PSD Alba.
Și deputatul Călin Potor a spus că Dragnea este alegerea lui.
Scrutinul intern vor avea loc în data de 11 octombrie începând cu ora 8.00 și până la ora 20.00, în fiecare localitate din județ, dar și în țară.
„Pentru prima dată, statutul nostru prevede ca președintele să fie ales de toți colegii de partid, ceea ce este foarte important”, a mai spus Dîrzu.
Acesta a precizat că locaţiile în care vor avea loc alegerile și vor fi ampalsate urnele de vot vor fi sediile de partid, primăriile sau casele președinților de partid, acolo unde este cazul.
La alegeri se va vota doar pentru președinte, restul funcțiilor din partid vor fi stabilite în data de 18 octombrie la şedinţa Comitetului Executiv Naţional PSD, de la Sala Palatului din București.
Urmăriți Alba24.ro și pe Google News